Procurorii DNA fac în aceste zile percheziţii informatice în dosarul privind retrocedările ilegale în care sunt cercetaţi Remus Truică, Prinţul Paul, Dan Andronic, Claudiu Mateescu, Marius Marcovici şi Robert Roşu.
Astfel, aceştia sunt chemaţi rând pe rând la sediul DNA central pentru a asista la proceduri. Remus Truică este cercetat în arest la domiciliu în dosarul în care este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat în vederea obţinerii unor decizii de retrocedare ilegale pentru imobile din judeţul Ilfov, printre care şi Ferma Băneasa. Prejudiciul estimat în dosar este de peste 135 de milioane de euro.
Prinţul Paul, beneficiar al acestor retrocedări, este cercetat tot în arest la domiciliu, iar Dan Andronic, Claudiu Mateescu şi Marius Marcovici sunt cercetaţi sub control judiciar.
Remus Truică este acuzat de procurorii DNA de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare a banilor, complicitate la abuz în serviciu şi dare de mită, prinţul Paul, de cumpărare de influenţă, spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, Dan Andronic, de constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă, avocatul Robert Roşu, de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălarea banilor şi complicitate la abuz în serviciu, Marius Marcovici, de constituirea unui grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălarea banilor, iar Claudiu Mateescu, de constituirea unui grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.