Unul dintre anchetatorii care au luat parte la percheziţiile din Casa Groazei explică, pas cu pas, ce au făcut poliţiştii şi procurorii după ce Alexandra a sunat la 112. „Toată noaptea am stat în preajma casei. Nu s-a aprins nicio lumină, nu a fost nicio mişcare. Noi îl suspectam mai mult pe fiu“, declară anchetatorul.
„Toţi au fost acolo. Abia când s-au primit imaginile de pe camerele de supraveghere şi s-a putut vedea în ce maşină a urcat Alexandra, lucrurile au început să se contureze. S-a stabilit că proprietarul este Gheorghe Dincă. Dar pe imagini, şoferul nu se vedea foarte bine. Putea fi oricine, nu neapărat proprietarul. Când am văzut ce vârstă are acesta, am extins cercetările. Am stabilit că are un fiu. La început, noi îl suspectam mai mult pe fiu şi, normal, am solicitat mandat de percheziţie şi la domiciliul acestuia. La miezul nopţii, nu aveam nimic sigur. Ştiam maşina, dar nu ştiam unde este, nu eram convinşi că maşina este în curtea proprietarului. Din cauza gardului extrem de înalt, nu se putea vedea nimic. Era întuneric, nu ne puteam da seama nici că acolo este un brad sau un nuc”, a povestit anchetatorul.
Mai multe, pe Adevărul.