În cadrul procesului, care s-a desfășurat cu ușile închise, Radu Mazăre le-a cerut judecătorilor să-i fie revocată măsura controlului judiciar.
La ieșirea din sediul instanței, Radu Mazăre a declarat că nu există nicio legătură între acest dosar și ancheta declanșată în SUA împotriva lui Dumitru Martin, acționar al Polaris M Holding și unchiul deputatului Eduard Martin.
"Pe domnul Dumitru Martin nu l-am mai văzut de cinci sau șase ani, de când este plecat în America. Știu că vă place să legați ceea ce se presupune că s-a întâmplat acolo cu ceea ce se presupune că s-a întâmplat aici, dar nu are nicio legătură. Înțeleg că acolo se discută de niște confecții metalice, aici vorbim de o firmă de colectat gunoiul", le-a spus Mazăre jurnaliștilor.
Radu Mazăre a fost trimis în judecată în acest dosar pe 9 decembrie 2015, sub control judiciar, fiind acuzat de DNA de luare de mită, abuz în serviciu și conflict de interese în formă continuată.
În același dosar, au fost trimiși în judecată deputatul Eduard Martin, acționar la compania Polaris M Holding SRL, acuzat de dare de mită și complicitate la abuz în serviciu, precum și omul de afaceri Gabriel Strutinsky, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de complicitate la luare de mită.
De asemenea, au fost deferiți justiției Gabriel Marius Stan (viceprimar al Constanței) și mai mulți funcționari din Primăria Constanța — Tudorița Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp și Sorina Laura Oprea, acuzați de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
În plus, compania Polaris M Holding SRL este acuzată complicitate la abuz în serviciu.
Potrivit DNA, în perioada 2006 — 2009, Radu Mazăre, beneficiind de ajutorul lui Sorin Strutinsky, a solicitat peste 2 milioane euro, din care a primit un milion de euro și 2.472.303 lei, de la reprezentanții a două societăți comerciale, în scopul facilitării emiterii documentațiilor de urbanism necesare dezvoltării unor proiecte imobiliare de tip mall, pe care aceste firme intenționau să le dezvolte în Constanța.
Sumele de bani au fost transferate sub forma unor contracte de publicitate fictive încheiate de reprezentanții societăților respective cu o firmă controlată de Radu Mazăre atât direct, cât și prin intermediul lui Strutinsky. Acesta din urmă a transmis solicitarea lui Mazăre către reprezentanții societăților respective și a semnat contracte fictive de publicitate între acele societăți și o firmă pe care el o administra.
În perioada 2008 — 2014, Radu Mazăre, cu ajutorul lui Strutinsky, a primit de la firma Polaris M Holding SRL, al cărei asociat și administrator în fapt era deputatul Eduard Martin, peste 7 milioane de euro, pentru că a asigurat acestei companii câștigarea unei licitații organizate de Primăria Constanța pentru delegarea gestiunii serviciului de salubrizare a orașului.
În anul 2008, între SC Polaris M Holding SRL și primăria condusă de Radu Mazăre a fost încheiat un contract având ca obiect delegarea serviciului de salubrizare pentru o perioadă de 25 de ani și un act adițional la acest contract prin care valoarea acestuia a fost majorată nejustificat cu 10 milioane de lei.
Și în acest caz, mita a fost primită într-o manieră identică, prin intermediul unor contracte de publicitate fictive încheiate între Polaris M Holding SRL și aceeași firmă controlată de Mazăre și Strutinsky. Suma totală achitată în baza acestor contracte a fost, conform calculelor expertului desemnat, de 33.987.771 lei.
Ca urmare a încheierii acestui contract, a fost produs Primăriei Constanța un prejudiciu de 200.213.248 lei, din care TVA 36.811.616 lei, sumă care constituie în același timp un folos necuvenit obținut de societatea comercială beneficiară a contractului.
Procurorii susțin că principalul răspunzător pentru nerespectarea prevederilor legale și crearea acestui prejudiciu a fost Radu Mazăre.
La comiterea faptei, alături de Mazăre, au mai participat Gabriel Marius Stan, Tudorița Tolea, Doru Aurelian Harpalete, Alina Pavel, Ghiulnihal Mutalâp și Sorina Laura Oprea, angajați ai Primăriei, care, prin încălcarea mai multor dispoziții legale, au permis încheierea contractului de salubrizare la un preț supraevaluat.