Beke Istvan, cetățean român de etnie maghiară, a fost arestat preventiv pe 1 decembrie 2015, el fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor de tentativă la infracțiunea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și nerespectarea regimului materiilor explozive privind prevenirea și combaterea terorismului.
Ulterior, procurorii au extins cercetările în acest dosar și l-au reținut pe Szocs Zoltan, președintele grupării "Mișcarea de Tineret 64 de Comitate" (HVIM) din Transilvania, acuzat de instigare la săvârșirea de acțiuni împotriva ordinii constituționale și instigare la nerespectarea regimului materiilor explozive.
Potrivit DIICOT, în calitate de președinte al HVIM Transilvania, la data de 10 octombrie 2015, în cadrul unei ședințe la care au participat membrii structurilor locale ale extensiilor în România ale HVIM, Szocs Zoltan i-a instigat pe membrii celulei Târgu Secuiesc a HVIM Transilvania să confecționeze un dispozitiv exploziv improvizat pe care să îl detoneze în public.
Procurorii notează că, pe parcursul respectivei întâlniri, s-a convenit ca dispozitivul să fie realizat de Beke Istvan, care se pricepe la electronică, prin utilizarea unui fitil care "ar face să se aprindă cel puțin 3 — 4 petarde simultan" și că mai trebuie "doar o baterie". Dispozitivul urma să fie detonat de la distanță, prin intermediul unui telefon mobil.
Ca loc de amplasare a dispozitivului a fost propus perimetrul din zona în care se află statuia lui Gabor Aron, unul dintre participanții la întâlnire propunând ca loc de amplasament un coș de gunoi din centrul localității, situat pe traseul de deplasare a paradei militare.
Anchetatorii au descoperit că Beke Istvan Attila este administratorul SC B.I.A. Electronic SRL, cu sediul în Târgu Secuiesc, județul Covasna, și că folosea un teren situat pe raza localității Estelnic, unde are amenajat un poligon de airsoft.
La perchezițiile efectuate la reședințele lui Beke Istvan, procurorii au găsit 195 de dispozitive explozive clasa articole pirotehnice categoria a III-a cod FP3, dintr-un total de 400 bucăți achiziționate cu încălcarea legii; materii explozive — clasa articole pirotehnice categoria a II-a cu fum alb; dispozitiv de inițiere și temporizare a impulsurilor electrice de 12 V.