Șeful ANAF precizează că 'întrucât unele stenograme din dosarul Govor au devenit publice, iar numele meu este pomenit în acest caz, doresc să fac următoarele precizări pentru restabilirea adevărului și informarea corectă a opiniei publice'.
Astfel, Diaconu subliniază faptul că Ioan Mircea Ardelean a fost numit șef al administrației fiscale din Satu Mare de fostul președinte ANAF și pentru că acesta a implicat instituția în jocurile politice locale, 'l-am schimbat din funcție, anterior începerii investigației penale'.
De asemenea, la punctul 3 al precizărilor președintelui ANAF se arată că: 'Toate încercările dlui Govor&Co de a-și numi alți locotenenți (Șipoș, Filip și alții) sau de a schimba alte persoane din funcții, încercări care nu m-au implicat direct, dar despre care am aflat la acel moment, s-au lovit de refuzul meu categoric".
'Niciodată, în niciun loc, și cu atât mai puțin în cabinetul meu, nu a existat vreo întâlnire între mine și dl Govor. Nu am avut niciun contact telefonic sau de altă natură cu dânsul sau cu apropiații săi. Orice speculație, mai mult sau mai puțin explicită, legată de implicarea mea în acest caz, este complet nefondată", a adăugat Gelu Ștefan Diaconu.
Potrivit referatului Direcției Naționale Anticorupție /DNA/, vicepreședintele Consiliului Județean Satu Mare, Mircea Govor, a acționat în sensul de a obține sprijin politic în realizarea intereselor sale, dar și pe lângă președintele și vicepreședintele ANAF /Gelu Ștefan Diaconu, n.r./, fiind interesat de deținerea controlului asupra activității instituției Finanțelor pe plan local.
Referatul DNA a fost înaintat Instanței Supreme cu propunerea de arestare preventivă a lui Mircea Govor, reținut în data de 16 decembrie 2015, pentru mai multe fapte de șantaj și folosirea influenței de către o persoană care deține o funcție de conducere în cadrul unui partid politic, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite.
Acesta este acuzat că, în anul 2013, după adoptarea actelor normative privind măsurile pentru îmbunătățirea și reorganizarea activității ANAF, a făcut demersuri, folosindu-se de influența și autoritatea funcțiilor deținute, pentru a obține numirea, detașarea, împuternicirea sau menținerea în funcții de conducere sau de execuție în cadrul nou înființatei AJFP Satu Mare a unor persoane obediente lui ori intereselor de partid.
DNA arată că, în urma acestor acțiuni, Mircea Govor a reușit impunerea provizorie pe funcția de șef al AJFP Satu Mare a unei persoane cu care se afla în relații de prietenie și chiar de rudenie prin alianță.
De asemenea, anchetatorii au constatat că vicepreședintele CJ a procedat în aceeași manieră și pentru readucerea pe o funcție de execuție sau chiar de conducere a unei persoane, fost șef al Gărzii Financiare Secția Satu Mare, cunoscut cu probleme de integritate și care nu a promovat examenul pentru ocuparea unei funcții în cadrul structurii de antifraudă fiscală.
"Cu toate diligențele depuse pe lângă decidenți din mediul politic, dar și din cadrul structurii de specialitate, (...) nu a promovat niciunul dintre examenele la care s-a prezentat, iar demersurile efectuate nu au avut ca finalitate delegarea ori numirea acestuia pe o funcție în cadrul AJFP Satu Mare. Este cunoscut faptul că (...) este una dintre persoanele apropiate lui Govor, care, în repetate rânduri, și-a încălcat atribuțiunile de serviciu pentru a servi interesele vicepreședintelui CJ Satu Mare, atât de ordin personal, cât și de ordin politic", se arată în referat.