Doi tineri, care au batjocorit o fată, au filmat-o şi apoi au pus imaginile pe internet, prinşi după o operaţiune DIICOT17 Apr
Jandarmerița din Vatra Dornei, acuzată că a ucis un om imobilizat, a fost achitată. Nu va mai plăti nici daune morale16 Apr
Elena Udrea ar mai putea primi încă 8 ani de închisoare cu executare. Ioana Băsescu, inculpată în același dosar14 Apr
Camelia Bogdan, exclusă definitiv din magistratură după o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie12 Apr
Ministrul Justiției anunță când va ajunge Elena Udrea în țară: "Suntem într-o procedură de predare"08 Apr
Traian Băsescu, vizat într-un dosar penal confirmat de Parchetul General: "Imediat ce sunt chemat mă voi duce" | Mugur Ciuvică: "Sunt invenţiile lui, dar el joacă acum un rol"04 Apr
Succesiunea deschisă la instanță, o variantă mai bună decât succesiunea deschisă la notar? Totul despre succesiune30 Mar
Actul sexual cu un minor să fie considerat viol. Avocatul Poporului propune schimbarea legislaţiei29 Mar
Grupul de Investigaţii Politice: "Camelia Bogdan, acuzaţii aberante la adresa judecătorilor ICCJ"21 Mar
Castelul Reginei Maria din Mamaia revine la stat definitiv. Monumentul istoric fusese vândut ilegal la prețul unui apartament16 Mar
SIIJ nu mai primeşte noi sesizări împotriva judecătorilor şi procurorilor | Ministerul Public: "Fosta secţie nu mai are competenţă"14 Mar
Documentul care arată cum s-a răzbunat Camelia Bogdan pe notarul Jean Andrei şi i-a confiscat bunurile familiei04 Mar
Daniel Tudorache, fostul primar al Sectorului 1, trimis în judecată pentru complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani02 Mar
Gheorghe Piperea, mesaj pentru românii care au fost amendați pentru nepurtarea măștii în aer liber: ”Să solicite despăgubiri! Toate amenzile trebuie anulate”23 Feb
Noua lege a zgomotului ambiental provocat de trafic, adoptată de Guvern. Autorităţile trebuie să întocmească hărţi de zgomot23 Feb
Adevărul despre purtarea măștilor. Este sau nu abuzivă măsura guvernului | Precizările președintelui Consiliului Legislativ17 Feb
Grupul de Investigaţii Politice (GIP), lovitură pentru Traian Băsescu: "Ultima apărare a lui Petrov se prăbuşeşte"17 Feb
Ce se întâmplă cu amenzile primite pentru nepurtarea măștii în spațiile publice deschise, după decizia CCR. Cine scapă de penalizări17 Feb
"Ordonanţa interceptărilor", declarată parţial neconstituţională de CCR | SRI, interzis în activitatea de urmărire penală16 Feb
Valeriu Zgonea, achitat definitiv pentru trafic de influenţă. Prima instanţă îl condamnase la 3 ani de închisoare cu executare11 Feb
Polițistul care a accidentat-o mortal pe Raisa refuză detectorul de minciuni. Avocatul familiei: ”Mi se obstrucționează accesul la dosar”10 Feb
Peste 100 de angajați ai Ministerului de Interne au fost inculpați pentru infracțiuni de corupție în 202110 Feb
Parchetul General a deschis dosar penal pe numele lui George Simion, după ce l-a agresat pe ministrul Popescu08 Feb
Diana Şoşoacă, prima audiere în ancheta sechestrării jurnaliştilor italieni. Senatoarea şi-a angajat avocat07 Feb
Dezvăluiri ireale despre judecătorul Ion Tudoran | Circ la Poliţie cu legitimaţia de judecător pentru a-şi salva fiul05 Feb
DNA a extins urmărirea penală faţă de cinci firme în dosarul în care Marian Vanghelie este cercetat sub control judiciar19 Ian
DNA: Marian Vanghelie - urmărit penal pentru trafic de influenţă şi instigare la abuz în serviciu13 Ian
Ministrul Justiției: "Secția specială va fi desființată cel târziu în martie. Nu va exista un SIIJ 2.0"07 Ian
Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit completurile de cinci judecători. Lista celor ce vor da sentințele în 202203 Ian
Șefi din Jandarmerie, trimiși în judecată de DNA pentru aranjarea unor concursuri de promovare în funcții03 Ian
DNA anchetează PNL după Congresul în care a fost ales Florin Cîțu. Au fost deschise două dosare penale08 Dec
Diana Şoşoacă, dosar penal la DIICOT. Senatoarea este acuzată că ar fi blocat vaccinarea la Iaşi07 Dec
Cătălin Mavrichie, asasinul lui "Caiac" din Craiova, va fi eliberat condiţionat după 13 ani de la crimă29 Noi
Cătălin Predoiu, după avizul pozitiv la Justiție: ”Nu s-a rezolvat problema corupției. Provocările sunt tot mai mari”24 Noi