Prună are două terenuri intravilane, unul în București de 180 mp și altul la Bruxelles de 167 mp, cumpărate în 2012, o casă de locuit de 225 mp în sectorul 5 din 2012, un apartament de 145 mp în sectorul 3 din 1996 și un apartament de 165 mp în Bruxelles cumpărat în 2012.
Ea deține și un autoturism Seat Leon cumpărat în 2015 și are două conturi la bănci din România cu 6.414 lei și 139 euro, precum și la alte două la bănci din Belgia cu 10.676 euro.
Ministrul Justiției a contractat și două credite - dintre care unul este ipotecar, scadent în 2027 - la bănci din Belgia, de 408.592 euro.
Venitul salarial în 2014 al Ralucăi Prună a fost de 91.664 euro de la Comisia Europeană. Ea a avut și venituri de 31.215 lei din închirierea apartamentului din sectorul 3.
Potrivit declarației de interese, Prună este membru fondator al Asociației Române pentru Transparență, suspendată la cerere în 2009, și membru de onoare al Asociației Magistraților din România din 2005.