Antena 3 CNN Actualitate Justiție Medicul care a violat-o şi drogat-o pe Ștefania Costache (Lolrelai) a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Medicul care a violat-o şi drogat-o pe Ștefania Costache (Lolrelai) a fost condamnat la 10 ani de închisoare

Claudia Popovici, Georgiana Murgilă
2 minute de citit Publicat la 19:05 18 Sep 2024 Modificat la 19:05 18 Sep 2024
ciocan judecator barbat care scrie
Instanța a admis cererea victimei de primi despăgubiri morale. Sursa foto: Getty Images

Medicul stomatolog, acuzat de către influenceriţa Stefania Costache (Lolrelay ) că a violat-o, după ce ar fi drogat-o cu ”drogul violului”, a fost condamnat pe fond la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi lipsire de libertate. Mai mult, instanța a admis şi cererea formulată de victimă pentru a primi despăgubiri morale în cuantum de 50.000 de euro. În replică, avocatul medicului a spus, pentru Antena 3 CNN, că va face apel. 

Ștefania Costache cunoscută sub numele de Lolrelai, fostă concurentă la IUmor, a povestit, într-un vlog, experiența traumatizantă pe care a avut-o în urma unei vizite în cabinetul stomatologic din București.

”În ianuarie 2020, mi-a scris domnul doctor pe Instagram, în vederea unui barter, sau cel puțin asta înțelegeam eu, eu am niște probleme cu dantura, sunt destul de vizibile dar nu pot fi rezolvate din cauza unor motive financiare, costă destul de mult, și am văzut oportunitatea de a le rezolva în momentul în care el mi-a scris și mi-a propus să vedem ce se poate face", a povestit Lolrelai în luna martie. 

Femeia susține că medicul a drogat-o și, ulterior, a dus-o în apartamentul lui, unde a violat-o. Şi chiar dacă bărbatul a negat acuzaţiile, el a fost condamnat pe fond la 10 ani de închisoare pentru agresiune sexuală şi lipsire de libertate.

Mai mult, potrivit avocatului victimei, instanța a admis plata de despăgubiri morale în cuantum de 50.000 de euro. 

„Instanța ne-a admis şi cererea de plată a daunelor morale şi a stabilit o despăgubire de 50.000 de euro. În cazul acesta au mai depus mărturie şi alte victime ce au confirmat ca ar fi pățit la fel însă plângerile lor au fost clasate de către alte parchete pentru lipsa de probe", spune avocatul victimei, Adrian Cuculis. 

În replică, avocatul medicului acuzat a spus, pentru antena 3 CNN, că va face apel. 

Totul s-a petrecut la o clinică mare, din Capitală

Femeia a făcut publică toată poveste în speranță că vlogul va fi văzut de cât mai multe femei,  iar cele s-au tratat la același stomatolog și au pățit același lucru o vor contacta și, astfel, împreună, vor reuși să își facă dreptate în instanță.

“Mi-a dat, din punctul meu de vedere, cam multă lidocaină. Am înțeles, ulterior, de la doamnele de la INML că această substanță acoperă presupusa substanță pe care mi-a administrat-o, așa-numitul drog al violului.

Ulterior, mi-a aplicat un gel care avea un gust de oțet și care, mi-a spus, să îl țin în gură fără să clătesc două minute și pe care mi-a spus să îl înghit. (…) El insista să îl înghit. (…) De acolo, lucrurile devin neclare, îmi amintesc când m-am ridicat de pe scaun că eram extrem de amețită, m-am sprijinit de biroul de lângă. (…) Am zis că nu e ok, că nu mai pot să focusez imaginea, m-am speriat. Am ieșit din cabinet, nu știu mai departe. (…) Se pare că dânsul m-a suit în mașina dumnealui, m-a dus la el acasă, de la ora 7 seara până pe la 1 noaptea, m-a dus tot el înapoi”, a mai povestit fosta concurentă de la “iUmor”.

“Am depus plângerea, am stat opt ore… S-a pierdut foarte mult timp, această substanță, dacă este cea bănuită de mine, cât și de cei de la INML, iese din sânge în maximum 24 de ore… Am ajuns la INML la 12 noaptea, dacă substanța a fost administrată cu o zi înainte, la ora 18:00, există posibilitatea să nu fie găsită”, a mai mărturisit Ștefania Costache.

×
x close