Inspecţia Judiciară a transmis, astăzi, un comunicat în care a arătat că judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu va fi cercetată disciplinar, după declaraţia făcută ieri în primul termen al dosarului în care Vlad Pascu este judecat pentru accidentul de la 2 Mai.
"În urma informaţiilor apărute în spaţiul public privind modul de desfăşurare a şedinţei de judecată din data 22.02.2024 la Judecătoria Mangalia, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu faţă de judecătorul desemnat să soluţioneze dosarul privind accidentul din data de 19.08.2023.
Sesizarea din oficiu vizează respectarea obligaţiei de studiere a dosarelor anterior şedinţei de judecată (inclusiv din perspectiva prezenţei în instituţie a judecătorului anterior acestei date), maniera de gestionare a dosarelor şi şedinţelor de judecată, comportamentul judecătorului în şedinţele de judecată, în principal cu referire la şedinţa de judecată din data de 22.02.2024, precum şi existenţa unor eventuale situaţii de incompatibilitate în legătură cu dosarul menţionat", se arată într-un comunicat al Inspecţiei Judiciare.
Familia lui Sebi Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, umilită la primul termen de judecată
În timp ce făcea prezența, judecătoarea a strigat numele uneia dintre victime fără să își dea seama că tânărul nu mai este printre noi. A fost picătura care a umplut paharul pentru familiile îndoliate.
Tatăl lui Sebi a povestit jurnaliştilor la ieşirea din Judecătoria Mangalia că judecătoarea a cerut cartea de identitate a fiului său mort în accidentul din august 2023.
"Când a întrebat dacă băiatul meu este în sală... Nu am văzut în viaţa mea un asemenea judecător. Îi voia buletinul", a răspuns bărbatul cu ochii în lacrimi.
Judecătoarea din Mangalia, cercetată disciplinar şi în 2023
Între timp, apar și informații revoltătoare cu privire la judecătoarea de la Mangalia. Aceasta a fost cercetată disciplinar, în 2023, de Inspecția Judiciară.
Acuzațiile care i s-au adus sunt:
- nerespectarea in mod repetat si din motive imputabile a dispozitiilor legale privitoare la soluționarea cu celeritate a cauzelor" (art. 271 lit. g teza I din Legea 303/2022 privind statutul judecătorilor si procurorilor)
- nerespectarea in mod nejustificat a dispozitiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse in conformitate cu legea de conducatorul instantei ori a altor obligatii cu caracter administrativ prevazute de lege sau regulamente
Decizia secției de judecători din cadrul CSM
Admite în parte acțiunea disciplinară formulată de Inspecția Judiciara împotriva pârâtei, judecător în cadrul Judecătoriei Mangalia. În baza art.273 alin.(1) lit.a) din Legea nr.303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, aplică pârâtei, judecator în cadrul Judecătoriei Mangalia, sancțiunea disciplinară constând în 'avertisment' pentru săvârșirea abaterii disciplinare prevazute de art.271 lit. s) teza a II a raportat la art. 272 alin.(2) din același act normativ.