Antena 3 CNN Actualitate Justiție Fostul ministru Gabriel Berca şi Mihai Banu, trimişi în judecată în stare de arest preventiv

Fostul ministru Gabriel Berca şi Mihai Banu, trimişi în judecată în stare de arest preventiv

2 minute de citit Publicat la 15:23 17 Aug 2015 Modificat la 15:23 17 Aug 2015
bercaaa.jpg
Foto: Agerpres
Procurorii DNA Bacău i-au trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pe fostul ministru de Interne Gabriel Berca şi pe Mihai Banu, senator şi, respectiv, deputat la data faptelor, pentru trafic de influenţă.
 
Potrivit unui comunicat al DNA transmis Agerpres, în dosar a fost deferit justiţiei, sub control judiciar, şi Lucian Banu, pentru complicitate la trafic de influenţă.

DNA precizează că, în perioada aprilie 2010 — ianuarie 2012, Gabriel Berca, prin intermediul lui Mihai Banu, a pretins şi primit, atât pentru sine, cât și pentru formațiunea politică din care făcea parte, de la un om de afaceri, în mai multe tranșe, suma totală de 185.000 euro pentru ca, în calitate de senator și președinte al organizației județene Bacău a unui partid politic, să-şi folosească influenţa personală pe lângă membri ai Guvernului în vederea alocării unei sume de bani către o primărie de pe raza judeţului.

Suma de bani respectivă era necesară pentru achitarea unor lucrări de construcție în valoare de aproximativ 5,6 milioane lei executate de firma omului de afaceri, în beneficiul unităţii administrativ-teritoriale.

Procurorii susțin că, în aceeași perioadă şi în acelaşi scop Mihai Banu a pretins și primit, în mai multe tranşe, de la acelaşi om de afaceri, suma de 220.000 euro, atât pentru sine, cât și pentru Gabriel Berca și pentru partidul din care făceau parte.

Anchetatorii au reținut că din cei 220.000 euro, la solicitarea lui Mihai Banu, beneficiind de complicitatea fiului său, Lucian Banu, 150.000 lei au fost remiși de către omul de afaceri sub pretextul achiziționării unui teren de la o persoană indicată de acesta.

"Astfel, la 11 august 2010, între persoana respectivă, în calitate de promitent-vânzător și firma omului de afaceri, în calitate de promitent-cumpărător, s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare pentru un teren arabil în suprafață de 10.000 mp., situat în extravilanul unei comune, prețul vânzării fiind stabilit la suma de 150.000 lei. Această sumă de bani a fost virată de firma omului de afaceri în trei tranșe, în perioada 12.08.2010—22.07.2011, în conturile indicate de inculpaţii Mihai și Lucian Banu", se mai spune în comunicat.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparţin lui Gabriel Berca și Mihai Banu.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curții de Apel Bacău cu propunerea de a se menține măsurile preventive și asiguratorii dispuse în cauză.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.

 

×
Etichete: Gabriel Berca
x close