Adrian Ionel a fost condamnat într-un dosar în care este acuzat că a cerut o mită de 760.000 de euro de la reprezentanţii unei firme, în schimbul atribuirii unui contract de achiziţie de echipamente de protecţie împotriva infectării cu noul coronavirus, respectiv 250.000 de combinezoane şi trei milioane de măşti chirurgicale, potrivit Agerpres.
Acesta a primit 4 ani de închisoare pentru abuz în serviciu, 3 ani pentru luare de mită, 3 ani pentru complicitate la trafic de influenţă, un an pentru instigare la fals intelectual şi un an pentru folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.
Adrian Ionel, acuzat de abuz în serviciu
Procurorii DNA au dispus, pe 4 decembrie 2020, punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, pe numele fostului director general al Companiei Naționale Unifarm SA, Ionel Adrian.
Acesta este acuzat de abuz în serviciu prin obținerea de foloase necuvenite, după ce ar fi cumpărat 1,5 milioane de măști care nu au fost livrate.
"Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 04 decembrie 2020, a inculpatului IONEL EUGEN ADRIAN, la data faptelor director general al Companiei Naționale Unifarm SA, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit", se arata in comunicatul transmis de DNA.
Acesta este acuzat că a încheiat un contract pentru achiziționarea de măști de protecție, în valoare de peste 4 milioane de lei, fără că societatea Unifarm să fi livrat până în prezent vreo masca dintre cele 1,5 milioane de măști achiziționate.
Prejudiciul cauzat companiei naționale ar fi de peste 3,5 milioane de lei
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
''La data de 15 martie 2020, inculpatul Ionel Eugen Adrian, în calitatea menționată mai sus, fără respectarea vreunei proceduri și cu încălcarea prevederilor legale, ar fi încheiat cu o societate comercială un contract de achiziții publice (în valoare de 4.499.985 lei) ce avea ca obiect cumpărarea a 1.500.000 „măști chirurgicale cu trei pliuri”.
De menționat este faptul că, la data încheierii contractului, societatea comercială nu era avizată de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România pentru importul/distribuția „măștilor chirurgicale cu trei pliuri”.
Ulterior, la doar două zile de la încheierea contractului, directorul general al Companiei Naționale Unifarm SA ar fi decontat către firma respectivă suma de 3.599.988 lei, reprezentând un avans din valoarea contractului încheiat în condițiile de mai sus.
Până în prezent societatea comercială nu a livrat nicio mască, iar după denunțarea contractului aceasta nu a returnat nici suma primită drept avans.
Prin demersurile menționate mai sus, inculpatul Ionel Eugen Adrian ar fi produs un prejudiciu companiei naționale pe care o conducea în valoare de 3.599.988 lei, concomitent cu obținerea unui folos material în același cuantum pentru societatea respectivă'', se arată în ordonanţa procurorilor.