UPDATE 13.01 - Elena Udrea rămâne sub control judiciar, au decis, vineri, magistraţii Instanţei Supreme, respingând astfel cererea fostului ministru al Turismului.
De asemenea, Udrea a cerut şi să poată părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, dar şi această solicitare i-a fost respinsă.
De asemenea, Udrea a cerut şi să poată părăsi ţara fără încuviinţarea instanţei, dar şi această solicitare i-a fost respinsă.
_____________________________
Ştirea iniţială 10.47
Elena Udrea a ajuns din nou în faţa magistraţilor de la Instanţa Supremă, vineri, pentru un nou termen în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie.
Udrea a cerut ca măsura controlului judiciar împotriva ei să fie ridicată motivând, printre altele, că nu îşi poate exercita cum trebuie activitatea de parlamentar.
La ultima înfăţişare, Udrea a spus că este anormal ca în acest dosar să fie acuzată doar ea, în contextul în care promovarea imaginii României la Gala Bute a fost adoptată de Guvern.
Astfel, Udrea spune că ia în considerare să ceară audierea atât a şefului Executivului de atunci, Emil Boc, cât şi a lui Cătălin Predoiu, cel care a contrasemnat decizia din partea Ministerului Justiţiei.