Antena 3 CNN Actualitate Justiție Elena Udrea, veşti proaste înainte de sărbători. Judecătorii au decis dacă o lasă acasă

Elena Udrea, veşti proaste înainte de sărbători. Judecătorii au decis dacă o lasă acasă

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 14:56 13 Dec 2023 Modificat la 14:56 13 Dec 2023
elena udrea
Elena Udrea, veşti proaste înainte de sărbători. Judecătorii au decis dacă o lasă acasă Sursa foto: Profimedia Images

Astfel, judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au hotărât să respingă cererea Elenei Udrea de revizuire a sentinţei din dosarul Gala Bute. Decizia nu este însă una definitivă și poate fi atacată cu apel. 

Elena Udrea a fost condamnată definitiv, pe data de 7 aprilie 2022, la şapte ani de închisoare în dosarul Gala Bute. 

Istoricul dosarului Gala Bute

Pe 29 martie 2017, Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare cu executare în dosarul "Gala Bute" pentru luare de mită şi abuz în serviciu. 

În acelaşi dosar, Rudel Obreja, fost preşedinte al FRB, a fost condamnat la cinci ani închisoare cu executare, iar Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea, a primit trei ani de închisoare cu executare.

Ion Ariton, fost ministru al Economiei, a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite. 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea. 

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja). 

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la "Gala Bute", prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja. 

×
Etichete: Elena Udrea arest
x close