Problemele lui Emilian Eva cu legea sunt vechi de peste 10 ani de zile. Procurorul penal a fost anchetat pentru corupţie încă din anul 2005.
Dosarul de corupţie cu pricina a mers mai departe în justiţie, însă cu trimiterea în judecată DOAR a celuilalt inculpat, coleg de dosar cu Emilian Eva. În 2007, ancheta în ceea ce îl priveşte pe Eva a fost oprită, iar acesta a fost delegat la DNA nivel central, unde a primit o sarcină importantă. Eva face două dosare pentru familia Voiculescu: Dosarul Telepatia şi dosarul Loteria.
Iar în dosarul Telepatia, ca şi în alte dosare, a procedat cum ştia el mai bine: cu ameninţări. Printre multele plângeri pe numele lui Emilian Eva este şi cea a fostului şef ADS, Corneliu Popa. Din stenograme reiese că anchetatorul l-a ameninţat de trei ori pe fostul şef al ADS că dacă nu spune ceva despre profesorul Dan Voiculescu riscă puşcăria. În timpul audierii, Emilian Eva admite că fostul şef al ADS nu are nicio vină în dosarul Telepatia, însă continuă să îl ameninţe că dacă nu oferă informaţii false despre privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare, o să aibă de suferit.
Citiţi şi:
Un an de la condamnarea lui Dan Voiculescu: Prin sentinţa Curţii de Apel se realizează şi condamnarea lui Voiculescu, dar se încearcă şi distrugerea trustului său de presă
Dan Voiculescu, mesaj la un an de la condamnările în cel mai grav proces politic
Adrian Ursu: Abuzurile din dosarul "Telepatia" au produs victime, nu vorbim de abuzuri abstracte