Potrivit unui comunicat DNA transmis Agerpres, Matei Mihai este acuzat și de constituire a unui grup infracțional organizat, instigare la săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, și spălare de bani, în formă continuată.
Totodată, a fost trimisă în judecată Matei Aurelia Liliana, acuzată de prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și constituirea unui grup infracțional organizat.
Au mai fost trimiși în judecată, în stare de libertate, Vlădilă Cătălin și Avram Anghel, administratori ai SC Maktub SRL, respectiv SC Leasimat S.R.L., în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de complicitate la săvârșirea infracțiunilor de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, fals în declarații, în formă continuată, constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani, în formă continuată.
Totodată, se mai arată în comunicatul DNA, a fost trimisă în judecată S.C. Matero Ama SRL, în sarcina căreia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și spălare de bani, în formă continuată, precum și SC Maktub SRL și SC Leasimat SRL, pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de prezentare de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, și spălare de bani, în formă continuată.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în cursul anului 2010, la nivelul societății comerciale S.C. Matero Ama SRL au fost elaborate două proiecte cofinanțate de UE, respectiv: ''Creșterea Eficienței Energetice a Centrului pentru producerea mixturilor asfaltice'' și ''Centru pentru producerea betoanelor și mortarelor'', ambele înaintate la Ministerul Economiei — Organismul Intermediar pentru Energie și aprobate ulterior, fapt pentru care s-au încheiat două contracte de finanțare, la datele de 22.12.2010 și 06.01.2012.
Aferent proiectelor depuse, S.C. Matero Ama SRL, prin reprezentantul său legal-administrator Matei Mihai, a desemnat ca manager de proiect pe inculpata Matei Aurelia-Liliana, soția sa. La rândul său, acesta a îndeplinit în cadrul proiectelor calitatea de responsabil cu operațiunile financiare.
În același context, urmărind fraudarea fondurilor nerambursabile, inculpatul Matei Mihai, de conivență cu inculpata Matei Liliana Aurelia și inculpații Vlădila Cătălin, administrator al S.C. Maktub SRL Tecuci, și Anghel Avram, administrator al S.C. Leasimat SRL, în calitate de ofertanți, au constituit un grup infracțional organizat având ca scop manipularea procedurii de achiziție, în sensul depunerii de diligențe pentru pregătirea ofertelor (prin inițierea unor asocieri între societățile acestora cu producătorii utilajelor sau al susținerii ferme din partea acestora) și implicit al stabilirii prețului de ofertare astfel încât societățile controlate de aceștia să obțină punctajul necesar câștigării selecției de oferte, iar valoarea utilajelor să fie în mod artificial crescută, arată procurorii.
DNA menționează că S.C. Maktub SRL Tecuci era o societate comercială în care inculpata Matei Liliana Aurelia a deținut anterior funcția de asociat unic și administrator.
De asemenea, în același scop, inculpații Vlădila Cătălin și Avram Anghel au depus pentru a fi folosite la autoritatea contractantă — Ministerul Economiei — Organismul Intermediar pentru Energie declarații pe proprie răspundere, neconforme cu realitatea, din care rezultă că nu sunt angajați în practici prohibite, că nu sunt membri ai nici unui grup sau rețele de operatori economici și că nu se află în situația conflictului de interese, documente întocmite și prezentate în cadrul procedurii organizate de SC Matero Ama SRL.
În cadrul celui de-al doilea proiect, inculpatul Matei Mihai și ceilalți membri ai grupului au beneficiat de sprijinul suspectului Secu Ovidiu care, în calitate de reprezentant al unei firme din Bulgaria, a întocmit și semnat în numele administratorului, fără știința acestuia, documentele necesare participării în calitate de ofertant în cadrul procedurii pentru implementarea proiectului respectiv.
În final, în baza împuternicirilor pe conturile societăților, inculpatul Matei Mihai alături de inculpații Vlădila Cătălin și Avram Anghel au procedat în mod repetat la ridicarea sumelor de bani în numerar cu justificări aparent legale.
Ministerul Fondurilor Europene s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 9.671.226,46 lei, se precizează în comunicatul DNA.
În cauză, a fost dispusă măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile ce aparțin inculpaților Matei Aurelia Liliana, Matei Mihai și S.C. Matero Ama S.R.L.