Mircea Govor îşi va petrece Sărbătorile în arestul Poliţiei. Asta după ce, miercuri, Curtea Supremă a admis contestaţia procurorilor DNA la decizia de a-l plasa în arest la domiciliu pe baronul PSD. Şi Govor făcuse contestaţie, cerând o măsură preventivă mai blândă. În acelaşi dosar este urmărit penal deputatul PSD Andrei Dolineaschi, iar Liviu Dragnea, preşedintele PSD a fost audiat ca martor. Mircea Govor este acuzat de procurori de folosirea influenţei şi autorităţii funcţiei de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD şi pe aceea de vicepreşedinte al CJ Satu Mare în scopul dobândirii unui folos necuvenit. Între timp, noi date din dosarul lui Mircea Govor ies la iveală. Vicepreşedintele CJ Satu Mare ar fi şantajat mai mulţi şefi de instituţii, primari şi patroni de firme pentru ca firmele controlate de el prin interpuşi să câştige contracte.
Mai multe, pe adevarul.ro.