Antena 3 CNN Actualitate Justiție CSM a respins contestaţia lui Emilian Eva. Procurorul cerea să rămână în funcţie

CSM a respins contestaţia lui Emilian Eva. Procurorul cerea să rămână în funcţie

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 15:37 24 Aug 2015 Modificat la 15:37 24 Aug 2015
eva.jpg
Foto: Agerpres

UPDATE 15.37 - CSM a respins, luni, contestaţia lui Emilian Eva. Procurorul din dosarul Telepatia încerca să rămână magistrat, deşi este arestat preventiv pentru luare de mită şi spălare de bani.

Era normal ca el să fie suspendat din funcţie, cel puţin până se judecă dosarul.

Rămâne de văzut dacă Emilian Eva va fi găsit vinovat de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ).
____________________________________

Ştirea iniţială 08.14

Procurorul Emilian Eva a contestat decizia CSM de suspendare din funcţie. Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va lua astăzi în discuţie solicitarea făcută de procurorul din dosarul Telepatia.

Emilian Eva este în acest moment arestat în dosarul în care este acuzat de luare de mită şi spălare de bani.

Procurorii anticorupţie susţin că, în perioada august 2014 - iunie 2015, Emilian Eva a tranzacţionat peste 200 de picturi, cu o valoare de piaţă de aproximativ 300.000 de euro, deşi calitatea de magistrat este incompatibilă cu efectuarea actelor de comerţ. 

Emilian Eva, fost procuror la DNA Iaşi, în prezent procuror la Parchetul Tribunalului Iaşi, a devenit cunoscut după ce l-a trimis în judecată, în decembrie 2008, pe Dan Voiculescu, condamnat în baza probatoriului la 10 ani de închisoare.

 

×
x close