"S-a considerat că eu având imunitate procurorii nu au putut să desfășoare ancheta, deși eu nu am fost informat că se desfășoară o asemenea anchetă. În cazul dlui Vasile Blaga (care s-a prezentat și el joi la ÎCCJ — n.r.) s-a considerat că nu avea imunitate, deci rămâne dosarul închis și s-a trimis la sectorul 5 să aprecieze dacă trebuie redeschis dosarul în cazul meu", a declarat Traian Băsescu, într-o intervenție telefonică la B1 tv, scrie Agerpres.
Întrebat dacă așteaptă o decizie în acest caz în zilele care vin, Băsescu a spus că se așteaptă "la o decizie în sensul hotărârii Înaltei Curți, adică să se judece la sectorul 5".
"Ce vor decide instanțele asta se va face. În ceea ce mă privește, nu am nicio îngrijorare pentru redeschiderea acestui dosar. Mă uitam că în ziua de azi este vremea delatorilor. Un delator de teapa lui Vadim Tudor poate să te târâie prin toate instanțele", a spus fostul președinte, care a anunțat că, dacă aceste acuzații se vor dovedi nefondate, îl va acționa în instanță pe Corneliu Vadim Tudor. "Categoric. Întâi aștept să se pronunțe justiția și pe urmă voi acționa eu în instanță pe acest Vadim Tudor", a completat Băsescu.
El l-a criticat și pe procurorul general Tiberiu Nițu care ar "redeschide orice dosar în care apare numele Traian Băsescu".
"Observ pasiunea revoluționarului Nițu de a redeschide orice dosar în care apare numele Traian Băsescu. Tiberiu Nițu asta poate. E un proces de hărțuire a unui fost președinte în mod categoric și explicații nu am. Am să mă apăr. În orice caz nu am teamă de faptele mele, așa că... Probabil e mult mai bine cum se întâmplă acum — este Iulian Gherguț răpit din ianuarie și statul român stă și așteaptă să vadă când va fi executat probabil, în timp ce, dacă statul român și-a făcut datoria față de cetățenii români răpiți în Irak, trebuie pedepsit pentru asta", a declarat Băsescu.
Fostul președinte a opinat că dosarul răpirii jurnaliștilor români în Irak în 2005 "nu se poate judeca decât declasificat".
"Eu aș vrea să fie redeschis, dacă vreți să fiu foarte sincer și puse toate documentele pe masă și veți vedea o operațiune strălucită a unui stat care și-a apărat cetățenii, iar porcăria cu banii însușiți este o minciună ordinară. (...) Aducerea lui Omar Hayssam în țară este un lucru care a deranjat foarte mulți oameni. (...) Probabil că este polița care mi se plătește că mi-am făcut onest datoria de șef de stat", a mai spus Traian Băsescu.