Mai mult, fosta şefă DIICOT a declarat că cele două acuzaţii care i se aduc, de abuz în serviciu şi favorizarea infractorului, nu au cum să meargă împreună.
Alina Bica a mărturisit în instanţă că nu a avut nicio implicare în măsura de ridicare a sechestrului pentru Adriean Videanu.
Bica este judecată în acest dosar pentru că a luat mită un teren în schimbul intervenţiilor pentru despăgubirile acordate lui Gheorghe Ştefan, pentru că l-ar fi ajutat pe Ovidiu Tender în dosarul în care este judecat şi pentru abuz în serviciu în cazul Videanu.
În sala de judecată, Bica a spus că a infirmat rechizitorii, că a pus concluzii de achitare, dar că nu avea cum să facă nimic din ce este acuzată atâta timp cât ştia că este monitorizată de serviciul român de informaţii.
Mai mult, aceasta a susţinut că în februarie a primit o plângere generală prin Parchetul General. Şi-a dat seama imediat despre ce dosar era vorba pentru că societatea respectivă se plângea că i-a fost afectată imaginea şi că sunt probleme cu băncile.
Atunci, i s-ar fi spus, a mai precizat aceasta, că Videanu nu mai era acţionar la firma respectivă şi în cazul în care nu se ridică sechestrul, vor fi răspunzători de prejudiciu. În acel moment Alina Bica i-ar fi arătat unui coleg un articol de lege prin care plângerea împotriva sechestrului se face în trei zile, iar societatea respectivă nu respectase termenul.
Când a fost numită şefă la DIICOT, Bica a afirmat că şi-a dat seama cum în dosarul lui Ioan Niculae existau probe cum cei doi miniştri îşi desfăşurau activităţile. Atunci ar fi obţinut un aviz pentru a-i cerceta pe cei doi miniştri.
Pentru a acoperi prejudiciul în schimb a solicitat adrese pentru identitatea bunurilor şi conturilor. Tot atunci, Alina Bica a declarat că în ceea ce îl priveşte pe Videanu nu era vorba de spălare de bani, dar nu s-a băgat peste procurorul de caz.
Adriean Videanu în schimb i-a spus judecătorului în instanţă că nu ştie nimic despre intercepările din dosar. Mai mult, a declar că nu ştie nimic despre informaţiile conform cărora ar fi fost consultat de o asociaţie de avocaţi despre ce ar trebui să facă ca să i se ridice sechestrul.
În dosarul cunoscut sub numele Bica 2, fosta şefă a DIICOT mai este acuzată de favorizarea fostului ministru al Economiei Adriean Videanu în dosarul Romgaz-Interagro şi a omului de afaceri Ovidiu Tender în dosarul Rafo-Carom.
În dosarul Romgaz-Interagro, Videanu este acuzat că, în perioada decembrie 2008 - septembrie 2010, Adriean Videanu, în calitate de ministru, a aprobat, semnat şi susţinut în Guvern hotărâri ce au avut drept scop sprijinirea intereselor financiare ale omului de afaceri Ioan Niculae şi a utilizat SNGN Romgaz SA, unitate naţională de interes strategic, în interesul privat al firmei acestuia din urmă, Interagro SA.