Este haos în licee din cauza bacalaureatului de "iarnă". Directorii se gândesc cu groază cum vor reuşi să organizeze probele orale, în paralel cu orele de curs. Ministerul Educaţiei propune ca elevii de clasa a XII-a să vină dimineaţă la ore, iar după-amiază să susţină examenele sau invers. În tot acest timp, şi elevii din clasele mai mici au cursuri, deşi unii profesori vor fi în comisiile de evaluare.
Cu doar două săptămâni înainte de examene, Ministerul Educaţiei a transmis o listă cu recomandări, deşi directorii de liceu aşteptau soluţii.
Oficialii propun ca probele orale şi cele de competenţe digitale să fie susţinute începând cu ora 13, după ce candidaţii termină cursurile. În cazul în care elevii de clasa a XII-a învaţă în schimbul doi, examenul va avea loc dimineaţă, iar apoi liceenii vor rămâne la ore.
Iuliana Constantinescu, președintele Asociației părinților de la Liceul L. Blaga: "Este absolut inuman să obligi un elev să vină la şcoală şi să susţină şi probele care nu vor dura 2 ore. Sunt probe care durează ore în şir. Copiii dau probe orale, nu intră toţi odată".
Şi pentru profesori programul va fi solicitant şi nici măcar nu ştiu dacă vor fi recompensaţi pentru orele suplimentare.
Lucia Cojocaru, reprezentant al Sindicatului Liber din Învățământul Preuniversitar Clujean: "Unii vor fi supliniți, aceia vor face muncă patriotică, ceilalți vor desfășura în aceeași zi si ore de predare, și ore de examinare".
Directoarea Colegiului Naţional I.L.Caragiale din Bucureşti abia a reuşit să găsească o soluţie pentru proba orală la limba străină.
Andreia Bodea, director al Colegiului Național I. L. Caragiale: "În cazul nostru, sunt cinci săli. Înseamnă 10 profesori care nu sunt profesori de limba engleză. Deci vor veni la 8 dimineața pentru a supraveghea și pe urmă vor rămâne la propriile lor ore care se vor întinde până la ora 17".
Probleme şi mai mari sunt în liceele unde se învaţă în două schimburi.
Iuliana Constantinescu, preşedintele Asociației Părinţilor - Liceul L. Blaga: "Pe părinţii celorlalţi elevi îi îngrijorează cum se vor desfăşura cursurile şi ce solutii vor avea directorii pentru suplinirea profesorilor care sunt implicaţi în desfăşurarea probelor de competenţă."
În multe licee ar urma să fie redusă ora de curs la 45 de minute, dar rămâne de văzut dacă profesorii din comisiile de evaluare vor reuşi să ajungă la catedră.
Marian Staș, expert în educaţie: "Un amestec, gen o struţo-cămilă tembelă, prost croită managerial, care nu ajunge la esenţă, mai exact cum să schimbi sistemul de învăţământ.
Probele orele şi cele de competenţe digitale vor avea loc în perioada 27 ianuarie – 7 februarie.