Primul ciclon al
sezonului, Dean ameninţă în prezent Arhipelagul Caraibelor şi
este însoţit de rafale de vânt de peste 215 kilometri pe
oră. Centrul american pentru uragane a anunţat că ciclonul va
deveni şi mai puternic, în următoarele ore. Potrivit
specialiştilor americani, uraganul Dean se apropie de arhipelagul
insulelor Virgine din Marea Caraibelor. Centrul ciclonului se află
la 1.300 de kilometri sud-vest de Kingston şi Jamaica şi la numai
410 kilometri de insula Puerto Rico.
Şi autorităţile din Haiti au
decretat, vineri, stare de alertă portocalie, în aşteptarea
uraganului. Oficialii din cadrul protecţiei civile au precizat că
au luat măsuri pentru protejarea populaţiei, în condiţiile
în care Dean este aşteptat să lovească statul în
cursul acestei zile. Există pericolul producerii de inundaţii şi
de alunecări de teren, din cauza precipitaţiilor abundente. Centrul
pentru Uragane a anunţat că Dean, care se îndreaptă spre
vest, ar putea atinge coastele peninsulei mexicane Yucatan la
începutul săptămânii viitoare.
Ciclonul a devastat ieri
Insulele Martinica şi Santa Lucia. Trei persoane au fost ucise şi
şase au fost rănite. Rafalele de vânt au smuls acoperişurile
mai multor case, au doborât copaci şi au pus la pământ
stâlpii şi cablurile de înaltă tensiune.
Antena 3