Marea
Britanie, Olanda şi Germania au fost în stare de alertă, din
cauza unei puternice furtuni formate în Marea Nordului. După
ce meteorologii au anunţat că există pericolul producerii de
inundaţii, autorităţile s-au mobilizat, pentru a preveni un
dezastru. Cea mai afectată a fost regiunea de coastă din nordul
Germaniei. Rafalele de vânt au depăşit 115 kilometri pe oră,
în Germania. Cele mai afectate au fost zonele din nordul ţării,
unde s-au înregistrat şi pagube materiale însemnate.
Biroul pentru navigaţie maritimă din Hamburg a anunţat că în
estuarul Elbei nivelul apei ar putea creşte cu până la doi
metri.
Furtuna a determinat şi închiderea platformelor
petroliere din Marea Nordului. Serviciile meteorologice avertizau că
furtuna ar putea fi însoţită de valuri fără precedent în
ultimii 20 de ani. Sute de localnici au fost evacuaţi preventiv şi
şi-au petrecut noaptea în refugii. Alţii au preferat să se
mute la primele etaje ale caselor. Ministerul britanic al Mediului a
avertizat în privinţa riscurilor producerii de inundaţii
grave de-a lungul coastei de est a Angliei.
În Olanda,
pentru prima dată în ultimii 30 de ani, serviciile de
supraveghere a digurilor au fost puse în stare de alertă.
Toate ecluzele au fost închise. Portul Rotterdam, cel mai mare
din Europa, a rămas închis până la jumătatea zilei. În
nordul Olandei nivelul mării a crescut cu 3,4 metri.
Antena 3