Un bărbat de 30 de ani din Ţăndărei a ajuns în arest după ce a tras mai multe focuri de armă asupra soţiei sale. Omul se întorsese recent din Spania, iar după un scandal cu femeia, a scos pistolul şi a început să tragă, în mijlocul străzii. Soţia acestuia a scăpat cu viaţă după ce s-a adăpostit între mașini.
Bărbatul de 30 de ani din Țăndări a fost arestat preventiv pentru 30 de zile și este acum cercetat pentru violență în familie și uz ilegal de armă. Asta după ce individul a tras patru focuri de armă către mașina soției sale.
Vorbim despre o armă letală, un pistol real, care a fost ridicat de polițiști și trimis la expertiză.
Acum, bărbatul trebuie să explice de ce avea o astfel de armă, pentru că nu deține permis pentru ea.
Bărbatul a tras asupra propriei soție, o femeie în vârstă de 32 de ani, care a cerut ajutor polițiștilor.
De altfel, întreg scandalul ar fi pornit din cauza copilului pe care cei doi soți îl au împreună, pentru că nu s-ar fi înțeles asupra custodiei.