Bătaie ca în ring - în toaleta şcolii. S-a întâmplat la un liceu din Craiova, unde un elev a fost bătut crunt de doi
foşti colegi. Băiatul a refuzat să le plătescă taxă de protecţie. Liceanul era în clasă alături de ceilalţi colegi, când au apărut cei doi agresori. L-au luat cu forţa şi l-au târât până în toaletă. Acolo a urmat bătaia. Colegii băiatului i-au alertat pe profesori, iar aceştia au chemat ambulanţa.
Liceanul de clasa a XI-a a fost preluat de urgenţă de un echipaj de la SMURD şi transportat la spital, unde a fost
diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral minor, traumatism facial şi traumatism de torace. Directorul Colegiului Naţional ?Ştefan Velovan? din Craiova, unde a avut loc agresiunea, a declarat că cei doi bătăuşi sunt
cunoscuţi pentru taxele de protecţie pe care le cer de la elevi.
?Singura noastră soluţie este de a ruga Poliţia Craiova să ia măsuri mai drastice împotriva acestor agresiuni.
Respectivii să fie traşi la răspundere penal, nu doar cu o amendă pe care oricum nu o plătesc şi a doua zi să revină şi să ne râda în faţă?, spune directorul.
Poliţiştii îi caută acum pe cei doi bătăuşi şi aşteaptă rezultatul investigaţiilor medico-legale, care vor stabili numărul de îngrijiri medicale de care va avea nevoie elevul.
PAUZA DE BĂTAIE:
Antena3.ro