Antena 3 CNN Actualitate Educație ''Zilele Educaţiei Medicale'', o nouă ediţie. Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" vor avea acces gratuit

''Zilele Educaţiei Medicale'', o nouă ediţie. Studenţii Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" vor avea acces gratuit

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 18:56 17 Mar 2021 Modificat la 19:16 17 Mar 2021
o_1f10hr23f1n64rg61u50sao12eng.jpg

În baza unui parteneriat educațional, Senatul Științific al Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României a invitat doi specialiști în nutrigenomică și medicină de precizie să le vorbească studenților despre noile domenii ale medicinei.

Doctorul Marius Geantă le-a prezentat modul în care tehnologia avansată poate aduce beneficii majore în relația cu pacientul. 

''Foarte multe tehnologii s-au dezvoltat, vorbim din ce în ce mai mult despre date în medicina, iar datele și tehnologiile creează fundamentul, substratul pentru adevărata medicina personalizată, care ne permite sa înțelegem mai bine boala de care suferă o persoană'', a spus Marius Geantă, preşedinte al Centrului pentru Inovaţie în Medicină.

Şi expertul în nutrigenetică, doctorul Mihai Niculescu, autorul celui mai complex test nutrigenetic existent pe piaţa mondială, a acceptat, tot la iniţiativa Fundaţiei Dan Voiculescu să le prezinte tinerilor cele mai noi analize genetice în nutriția personalizată. 

Proiectul îşi propune să îi familiarizeze pe studenţi cu noile domenii medicale încă din facultate.

Evenimentul va consta în workshopuri şi conferinţe, iar cele mai relevante informaţii vor fi comunicate şi prin intermediul unui podcast. 

×
x close