Guvernul urmează să adopte, joi, creşterea salariilor prevăzute în legea 153/2017 cu 1.000 lei brut lunar, care reprezintă pentru personalul didactic un avans din creşterea pe viitoarea grilă.
Pentru personalul nedidactic din educație, creșterea salarială va fi de 400 de lei brut lunar.
"De asemenea, Ordonanță de Urgență prin care să prindă acel principiu pe care pe care noi l-am clamat în permanență, și anume în noua grilă de salarizare profesorii debutanți să aibă salariul de plecare egal cu salariul mediu brut pe economie, iar prima tranșă pe planul 2024 să fie de 40%", au spus sindicaliștii.
Liderii de sindicat spun că vor merge la oameni să îi consulte, apoi "veți afla foarte curând ce se va întâmpla".
Citeşte şi: Lovitură pentru profesorii care sunt în grevă. Guvernul a modificat o lege prin OUG
Aceștia au atras atenția că noua ofertă prevede o majorare egală pentru toată lumea, "ceea ce e foarte important pentru că sunt oameni care au salarii mici".
"În cursul acestei seri vom putea avea o imagine clară din teritoriu", au adăugat sindicaliștii, adăugând că este vorba despre o variantă îmbunătățită.
Marius Budăi, ultima variantă de majorare pentru profesori
Unul dintre scenariile coaliţiei pentru profesori înseamnă o majorare salarială de 25%-30% în acest an în raport cu salariul minim şi, apoi, până la 60% în următorii doi ani.
Astfel, se are în vedere o majorare a salariilor profesorilor, în raport cu salariul minim, iar acest scenariu este pe masa de lucru, a afirmat, miercuri, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Profesoriii au cerut majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic.