"Trebuie să precizăm că nu e vorba de o testare a tuturor copiilor care sunt în mediul preuniversitar. La nivelul conducerii, Ministerul Afacerilor Interne a fost constituit și semnat un plan național, un cadru de acțiune pentru siguranță școlară. Va fi format atât din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne și aici ne referim la polițiști, la jandarmi, la specialiști antidrog, dar și ai altor autorități și în special autoritățile locale, bineînțeles, didactice și nu în ultimul rând, cei mai importanți sunt reprezentanții părinților și chiar elevii.
Vorbim de o testare doar a copiilor care au anumite semne și nu este o testare obligatorie, doar dacă părintele dorește.
Suntem la nivelul de idei și urmează să fie dezbătute în prima săptămână după începerea anului școlar, în cadrul fiecărei fiecărui grup de acțiune care se va constitui de către directorul unității de învățământ. Vor fi vizaţi doar elevii care manifestă un comportament suspect, elevii care au un comportament antisocial sau eventual care au un comportament violent, de exemplu la adresa altor colegilor", a declarat Șefa Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija.
Citeşte şi: Schimbări majore în noul an școlar! Ce este cardul de elev pe care toții copiii vor trebui să îl aibă
Ce se va întâmpla dacă elevul prezintă un comportament suspect, dar părintele refuză testarea lui
"În cazul în care specialiștii vor considera că un elev trebuie să fie testat pentru că îndeplinește toate aceste criterii și părintele spune că nu este de acord, atunci ce se va întâmpla? În primul rând, părintelui i se va explica că există posibilitatea acestei testări, iar dacă părintele nu va dori să fie testat acolo, are posibilitatea să meargă la o altă unitate medicală sau de ajutorul de specialitate.
Din acest grup de lucru vor face parte și cei de la Protecția Copilului de pe plan local. Să știți că noi nu suntem împotriva părinților, din contră. Vrem să venim în sprijinul părinților și să le acordăm sprijin calificat. Dacă părinții sunt de acord sau dacă părinții consideră că au nevoie de sprijinul specialiștilor, să știe unde să se adreseze o ultimă întrebare", a mai precizat Șefa Agenției Naționale Antidrog, Ramona Dabija.
Întrebată cine se va ocupa de testarea elevilor în școli, Șefa Agenției Naționale Antidrog a declarat că fiecare instituție de învățământ trebuie să se ocupe de acest aspect.