Tudoriţa Lungu, deputatul PNL din Bacău, a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău că, într-unul dintre centrele în care săptămâna trecută s-au desfăşurat probele de simulare a Evaluării Naţionale, elevii din clasele a 7-a şi a 8-a ar fi primit, la testul de matematică, subiectele de anul trecut, şi nu pe cele de la actuala ediţie.
Parlamentarul susţine, într-un comunicat de presă remis, marţi, AGERPRES, că situaţia s-ar fi întâmplat la şcolile din comuna Răchitoasa.
"Pe adresa cabinetului meu parlamentar, mi s-a semnalat faptul că în cadrul Simulării Evaluării Naţionale, la şcolile din comuna Răchitoasa, judeţul Bacău, elevii au primit la teza de matematică subiectele de la Evaluarea Naţională 2018, şi nu subiectele pe care restul elevilor din judeţ l-au avut de rezolvat. Pentru că situaţia prezentată este de o gravitate extremă, m-am adresat inspectorului general şcolar Florin Lazăr, căruia i-am cerut să analizeze situaţia reală din teren, să facă o anchetă în acest caz şi să-mi comunice, în cel mai scurt timp posibil, dacă sesizarea se confirmă. În caz afirmativ, va trebui să aflăm şi care sunt măsurile pe care le va lua Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău", a declarat, în comunicatul de presă, deputatul PNL Tudoriţa Lungu.
Potrivit sursei citate, sesizarea parlamentarului a fost înregistrată la IŞJ Bacău.