Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a | De două ori mai mulți elevi cu media zece, față de 2022

Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a | De două ori mai mulți elevi cu media zece, față de 2022

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:00 28 Iun 2023 Modificat la 11:00 28 Iun 2023
examen scoala
Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a | De două ori mai mulți elevi cu media zece, față de 2022 Sursa foto: Profimedia Images

Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a. 429 de absolvenți de gimnaziu au încheiat examenul cu media 10 (zece), față de 221 – anul trecut, respectiv 132 în anul 2021.

La proba de Limba și literatura română, 119.732 de elevi - 77,4% (rezultate anterioare: 83,9% - 2021, 85,9% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar 1.454 de elevi au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 116.301 elevi - 75,4% (67,4% - 2021, 77,5% - 2022) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci). Numărul notelor de 10 (zece): 3.066.

La proba de limbă şi literatură maternă, 8.507 elevi - 90,1% (95,9% – 2021 și 96,1% - 2022) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 63 de elevi au obţinut nota 10 (zece).

Citește și: Rezultatele la Evaluare Națională 2023, clasa a VIII-a, au fost publicate. Vezi listele pentru fiecare județ

Trei (3) elevi au fost eliminați din cauza unor tentative de fraudă. Lucrările acestora au fost notate cu 1 (unu).

În județul Dâmbovița, unde lucrările scrise ale absolvenților de clasa a VIII-a au fost evaluate digitalizat în cadrul programului-pilot derulat de Ministerul Educației, rezultatele au fost următoarele:

* Procent medii mai mari sau egale cu 5: 69,2% (76,6% - sesiunea 2022, prima în care a fost derulat proiectul)

* Medii generale 10: 2

* Rată de participare: 94%.

×
x close