Antena 3 CNN Actualitate Educație Rezultate Evaluare Națională 2023. Lista cu notele obținute de elevii din Argeș

Rezultate Evaluare Națională 2023. Lista cu notele obținute de elevii din Argeș

Redacția Antena 3 CNN
3 minute de citit Publicat la 12:08 28 Iun 2023 Modificat la 12:14 28 Iun 2023
rezultate evaluare nationala 2023
Rezultate Evaluare Națională 2023. Lista cu notele obținute de elevii din Argeș Sursa foto: Profimedia Images

Notele obținute de elevii din Argeș la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate de Ministerul Educației, fiind rezultatele inițiale, înainte de contestații.

Rezultatele obținute la Evaluare Națională 2023 sunt anonimizate, iar pentru a vedea notele, elevii din Argeș trebuie să introducă în platformă codul primit la școală.

Tabelul afișat pe site-ul Ministerului Educației conține codul candidatului, școala de proveniență, nota, nota de la contestație și nota finală, fiind trecută și media de la Evaluare Națională 2023.

VEZI AICI REZULTATELE LA EVALUAREA NAȚIONALĂ PENTRU ARGEȘ

În 2023, media obținută de candidați la Evaluare Națională 2023 va fi singura care va conta pentru media de admitere la liceu.

Cum se completează formularul de contestații

Elevii nemulțumiți de notele obținute pot depune formularul de contestații între 28 iunie 2023 (ora 16:00 – ora 19:00) – 29 iunie 2023 (ora 8:00 – ora 12:00), urmând ca rezultatele finale să fie publicate pe 4 iulie.

Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice.

Datele pe care trebuie să le completeze elevii în formularul de contestații sunt următoarele: numele și prenumele, unitatea de învățământ, disciplina pentru care vor să depună contestația, nota obținută, data și semnătura.

În cazul candidaților minori, documentul trebuie să fie semnat și de către părinții sau reprezentanții legali ai acestora.

Candidații care depun contestațiile trebuie să semneze și o declarație-tip, în care se menționează că au luat cunoștință faptul că nota acordată, ca urmare a soluționării contestației, poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Cum se calculează media de admitere la liceu 2023

Media claselor V-VIII nu mai este luată în considerare pentru admiterea la liceu, potrivit ordinului privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2023-2024, scrie edupedu.ro.

Astfel, media de admitere la liceu, o reprezintă media generală la Evaluare Naţională susţinută de către absolvenţii clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obţinute la cele două probe.

Calendar admitere liceu 2023

Calendarul admiterii la liceu 2023 a fost publicat în Monitorul Oficial, iar acesta arată în felul următor:

  • 6-7 și 10-14 iulie – introducerea în baza de date computerizată a datelor din fișele de înscriere;
  • 6-7 și 10-14 iulie – verificarea de către părinți și candidați a corectitudinii datelor din fișa listată de calculator, corectarea eventualelor greșeli în baza de date computerizată și listarea fișelor corectate din calculator, operațiuni ce se vor realiza utilizând aplicația informatică centralizată;
  • 17 iulie – termenul-limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la centrul de admitere județean/al municipiului București, precum și a listei absolvenților care nu participă la repartizarea computerizată, prin confirmarea operațiunilor specifice în aplicația informatică centralizată. Predarea/transmiterea de către comisia din centrul de înscriere a fișelor de opțiuni originale la centrul de admitere județean/al municipiului București;
  • 17 iulie – transmiterea bazei de date de la centrele de admitere județene/al municipiului București la Centrul național de admitere prin confirmarea, de către acestea, a finalizării operațiunilor specifice, în aplicația informatică centralizată;
  • 18 iulie – verificarea și corectarea eventualelor erori din bazele de date, precum candidați aflați în baza de date pentru admiterea computerizată și care au fost deja admiși la liceele la care se susțin probe de aptitudini etc., de către Comisia națională de admitere și comisiile de admitere județene/a municipiului București; transmiterea modificărilor la comisia națională;
  • 18 iulie 2023 – corectarea erorilor și confirmarea încheierii modificărilor în aplicația informatică centralizată;
  • 19 iulie – comunicarea rezultatelor candidaților repartizați computerizat în învățământul liceal și afișarea în unitățile de învățământ gimnazial a listei cu locurile neocupate în unitățile de învățământul liceal din județ/municipiul București;
  • 20-25 iulie 2023 – depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați;
  • 25 iulie – transmiterea de către unitățile de învățământ liceal a situației locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere;
  • 26-28 iulie – rezolvarea de către comisia de admitere județeană/ a municipiului București, a situațiilor speciale apărute după etapa de repartizare computerizată.
×
x close