Ana Iorga a explicat la „Pe cuvânt” legătura dintre cuvintele „verde” și „varză”, care își au originea în cuvinte latinești din aceeași familie lexicală. Ceea ce le leagă este culoarea verde, dar e și vorba de o legătură de familie între cele două.
Cuvântul care exprimă culoarea verde e moștenit în toate limbile romanice din latină. La origine era latinescul „viridis”, iar din aceasta avem cuvântul „verde” în română.
În aceeași familie lexicală aveam în latină și „viridia”, care însemna „verdețuri”. În românește, a dat „varză”, o formă care s-a păstrat și în aromână.