Antena 3 CNN Actualitate Educație Noi interdicții pentru școlile din România! Ministrul Educației a aprobat actele normative

Noi interdicții pentru școlile din România! Ministrul Educației a aprobat actele normative

2 minute de citit Publicat la 11:01 24 Dec 2016 Modificat la 11:01 24 Dec 2016
o_1b4o10rgl17i611as11255bi178a8.jpg

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice, Mircea Dumitru, a aprobat două acte normative ale căror obiective sunt prevenirea, combaterea și interzicerea segregării școlare în unitățile de învățământ preuniversitar din România.

Potrivit unui comunicat al Ministerului Educației, au fost emise un ordin de ministru care adoptă planul de acțiune privind desegregarea școlară și creșterea calității educaționale în unitățile de învățământ preuniversitar și un ordin-cadru pentru interzicerea segregării școlare, scrie Agerpres.

Ordinul de ministru privind interzicerea oricărei forme de segregare în școlile din România stipulează, pe lângă criteriul etnic deja existent, și criteriul dizabilității sau cerințelor educaționale speciale, statutul socio-economic al părinților/familiilor, mediul de rezidență și performanțele școlare ale beneficiarilor primari ai educației.

În acest sens, este interzisă separarea fizică a școlarilor care provin din familii cu același nivel socio-economic în grupe/clase/clădiri/ultimele două bănci/alte facilități din învățământul de masă, astfel încât procentul acestora să devină disproporționat în raport cu majoritatea, a informat sursa citată.

"Cred sincer că școala trebuie să fie spațiul care oferă fiecărui copil, indiferent de rasă, etnie, sex sau condiție socială, șansa unei dezvoltări armonioase. În acest sens am adoptat un plan de măsuri coerent, care vine cu obiective clare de îmbunătățire a cadrului legislativ privind desegregarea școlară. Ne-am propus, apoi, colectarea de date statistice și realizarea unei hărți a segregării școlare pentru intervenție imediată, formarea cadrelor didactice în spiritul unei școli incluzive sau programe de educație parentală. În paralel, prin ordinul de redefinire a segregării școlare, am interzis orice formă de segregare în școlile din România, atât pe criteriul etnic, dar și pe cel al dizabilității sau cerințelor educaționale speciale, al statutului socio-economic al părinților/familiilor, al mediului de rezidență și al performanțelor școlare ale elevilor. Un lucru e mai important decât aceste normative: efortul fiecăruia dintre noi, adulții, de a face ca lucrurile să se întâmple zi de zi", a declarat ministrul Educației, Mircea Dumitru.

Harta segregării ar urma să fie elaborată pe baza colectării de date din toate unitățile de învățământ preuniversitar. De asemenea, sunt prevăzute acțiuni pentru consolidarea parteneriatului scoală-părinți și programe de educație parentală, precum și măsuri care vor contribui la promovarea diversității și a incluziunii în sistemul național de educație.

Totodată, inspectoratele școlare județene/ISMB și comisiile școlare pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității vor monitoriza sistematic, anual, toate formele de segregare școlară (pe toate criteriile) în toate unitățile de învățământ preuniversitar.

Datele vor fi colectate pe baza tuturor indicatorilor stabiliți de metodologiile de monitorizare a segregării școlare, centralizate la nivelul județului/Municipiului București și ulterior raportate Comisiei Naționale pentru Desegregare și Incluziune Educațională. De asemenea, inspectoratele școlare vor verifica dacă dispunerea elevilor în grupele/clasele de început de nivel de studii (grupa de ante-preșcolari sau preșcolari, clasa pregătitoare, clasa a V-a, clasa a IX-a) respectă diversitatea socială, etnică, culturală etc. a circumscripției școlare.

În momentul în care identifică o formă de segregare școlară, unitățile de învățământ preuniversitar au obligația să adopte și să implementeze măsurile de remediere aferente. Totodată, ARACIP va evalua, cu prioritate, în timpul vizitelor efectuate în vederea acreditării și evaluării externe periodice, respectarea prevederilor privind interzicerea segregării școlare.

Implementarea planului de acțiune va fi coordonată de Comisia Națională pentru Desegregare și Incluziune Educațională, organism în subordinea MENCS, constituit din specialiști din minister, mediul academic, organizații neguvernamentale și alte instituții relevante. Termenele de realizare/implementare a acestor obiective sunt fixate în intervalul ianuarie — septembrie 2017

 

×
x close