Antena 3 CNN Actualitate Educație Ministrul Educației, scenarii pentru noul an școlar. Cum se vor desfășura orele de acum!

Ministrul Educației, scenarii pentru noul an școlar. Cum se vor desfășura orele de acum!

Mirabela Vasile
<1 minut de citit Publicat la 08:20 27 Aug 2020 Modificat la 08:20 27 Aug 2020
Ministrul Educației, scenarii pentru noul an școlar. Cum se vor desfășura orele de acum!
Sursa foto: hepta

"Începem anul școlar pe 1 septembrie pentru profesori, iar cursurile de la 14 septembrie. Aceste cursuri vor începe în funcție de situația epidemiologică. La nivelul Ministerului au fost elaborate norme de protecție aflate acum în dezbatere publică și pe care trebuie să le adoptăm. Săptămâna aceasta trebuie să le avem deja aprobate.”, a spus ministrul Educației.

Cum arată scenariul verde și scenariul roșu

”În scenariul verde, toți elevii pot participa la cursuri în condiții de protecție sanitară, un scenariul galben, în care elevii pot participa fizic la cursuri, mai puțin cei din cei din clasele V, VII, IX, XI, care pot participa alternativ, fizic și online. Adică prin rotație: jumătate de clasă fizic, jumătate online. Decizia e la nivel de unitate de învățământ. Consiliul de Administrație propune un scenariu, Inspectoratul școlar și DSP vor aviza și Comitetul județean sau cel al municipiului București pentru situații de urgență va da acceptul. Am dat astfel autonomie locală.

Scenariul roșu se referă la faptul că toți elevii vor învăța online, ca la sfârșitul anului școlar anterior", a declarat Monica Anisie, în direct la B1 TV. 

×
x close