Totuşi, cifrele arată că peste 50% din procentul total al profesorilor este încă în grevă.
De asemenea, oficialul a mai cerut să se facă recuperare pentru materia pierdută, ca "până la finele anului şcolar să puteam avea atât o recuperare din punct de vedere educaţional, cât şi oamenii să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite din cauza protestului", a mai spus Ligia Deca.
"În ceea ce privește procentul de personal aflat în grevă la nivelul județelor, avem județe care au în jur de 25% participare din total personal a grevă, mă refer la Prahova și avem și județe în care încă participarea este destul de mare, de exemplu Hunedoara, unde este undeva la 80%.
Ceea ce pe noi ne bucură este trendul descendent.
Citeşte şi: Lovitură pentru profesorii care sunt în grevă. Guvernul a modificat o lege prin OUG
Ligia Deca cere recuperarea materiei
Este clar că încet-încet, cadrele didactice revin în clase, personalul revine în școli și asta ne permite, așa cum am discutat încă de ieri, ca la nivelul fiecărei unități de învățământ să se poată organiza un program de recuperare în așa fel încât până la finele cursurilor şi până la finele anului școlar, să putem avea atât o recuperare din punct de vedere educațional, cât și oamenii să poată să recupereze zilele pe care nu le vor avea plătite în ceea ce privește salariul pe luna mai, ca urmare a acțiunii lor de protest", a declarat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
În prezent, profesorii care vor să renunţe la grevă trebuie să depună cerere scrisă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca.
"De la unitățile de învățământ și ca urmare a măsurilor luate de Guvernul României și ca urmare a ordonanței de urgență 53, de la 1 iunie, care prevede majorările salariale în învățământ, putem anunța că în acest moment avem circa 15.000 de persoane care lucrează în învățământ care au renunțat la grevă, dintre care peste 10.000 sunt cadre didactice.
În acest moment avem peste 1.000 de unități de învățământ în care nicio persoană nu face grevă.
Este o dovadă de încredere a cadrelor didactice în măsurile luate de Guvern", a mai precizat ministrul Ligia Deca.
Ministrul Educației, Ligia Deca, s-a întâlnit marţi cu sindicaliștii din învățământ, aflați în grevă de peste două săptămâni.
Până acum, profesorii au respins propunerile Executivului şi spun că vor continua greva.
Marţi dimineaţă s-au întâlnit, la Ministerul Educaţiei, ministrul Ligia Deca, cu sindicaliştii din învăţământ, cu părinţi şi elevi pentru a încerca să ajungă la un acord ca să oprească greva.
Sindicaliștii din învățământ sunt în grevă generală de mai bine de două săptămâni.