Cuvântul care ne inspiră astăzi este „muză” şi chiar are legătură cu inspiraţia, a explicat Ana Iorga, vineri, la rubrica Pe cuvânt, de la Antena 3 CNN.
1. În mitologia greacă, muza era fiecare dintre cele nouă divinități alegorice ocrotitoare și inspiratoare ale artelor și ale științelor, considerate fiice ale lui Zeus și ale Mnemosinei.
În sens mai restrâns, muza este zeiță a poeziei, care îi inspiră pe poeți. În artă, muza apare deseori reprezentată ca o femeie tânără şi frumoasă.
2. Muza mai înseamnă şi inspirație poetică. Se spune aşa atunci când aştepţi să te viziteze muza, adică să-ţi vină inspiraţia.
3. Muza poate însemna şi poezie, literatură, într-un sens mai strict.
Cuvântul „muză” a călătorit din mitologie în limbajul curent şi vorbim despre muză atunci când aşteptăm să ne vină inspiraţia. Este livresc, sună literar şi actualizează această perspectivă asupra inspiraţiei, că vine de undeva din afară, e ca un dar care ni se oferă doar în anumite împrejurări.
Să te viziteze muza, adică inspiraţia, e un moment aproape supranatural, mai spune Ana Iorga. E ca şi cum omul, oricât de creativ şi inteligent ar fi, are nevoie de acel moment de graţie, când cuvintele se înlănţuie altfel, dacă e poet, iat pensula alunecă diferit pe o pânză, dacă e pictor.