Antena 3 CNN Actualitate Educație Fără admitere în liceu, dar cu bacalaureat diferențiat. Anunțul făcut de ministrul Educației

Fără admitere în liceu, dar cu bacalaureat diferențiat. Anunțul făcut de ministrul Educației

1 minut de citit Publicat la 18:02 11 Mai 2017 Modificat la 18:02 11 Mai 2017
o_1bfs0fqrh1ch5m6n1sp0lvdovu8.jpg
Foto: Facebook/Pavel Năstase

Ministrul Educaţiei, Pavel Năstase, consideră inoportună reformarea metodologiei de acces în învăţământul liceal prin reintroducerea examenelor de admitere, însă spune că ar putea fi modificat examenul de bacalaureat, care să devină diferenţiat, în funcţie de specializarea în care a fost pregătit elevul, scrie News.ro.

”Aşa cum este organizată evaluarea (naţională - n.r.) în momentul de faţă, corespunde şi se racordează foarte bine cu sistemul românesc de învăţământ. Noi avem obligativitatea învăţământului până în clasa a X-a, iar dacă introduci un examen de admitere... nu este necesar. Evaluarea naţională este un examen care ne permite să repartizăm elevii în ciclul următor”, a spus Pavel Năstase.

Ministrul a fost întrebat şi dacă are în vedere introducerea bacalaureatului diferenţiat, în funcţie de specializările urmate de elevi în liceu, afirmând că ia în calcul această posibilitate.

”Mă gândesc la orice măsură, inclusiv la această măsură, care să aducă sistemul de învăţământ românesc într-o stare de normalitate. Să avem flexibilitatea necesară şi cu această descentralizare, copiii să vină cu plăcere la şcoală, să avem manuale care evident să aibă la bază programe şcolare corespunzătoare, nu foarte stufoase, care să plece de la competenţe, şi nu de la anumite disipline sau conţinuturi pe care le cunosc unii sau aţii care lucrează în Învăţământ”, a spus Năstase.

×
x close