Antena 3 CNN Actualitate Educație Elevii din zonele afectate de ninsori și viscol se întorc la școală, de marți. Anunțul Ministerului Educației

Elevii din zonele afectate de ninsori și viscol se întorc la școală, de marți. Anunțul Ministerului Educației

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 14:09 27 Noi 2023 Modificat la 14:09 27 Noi 2023
deszapezire
Elevii din zonele afectate de ninsori se întorc în școli, de marți. Anunțul Ministerului Educației

Ministerul Educației a organizat, luni, 27 noiembrie, o videoconferință cu inspectorii școlari generali din județele Brăila, Călărași, Constanța, Galați și Tulcea, județele în care activitatea didactică cu prezență fizică este suspendată pe parcursul acestei zile din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, prin hotărâri ale Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență, la solicitarea Inspectoratelor Școlare Județene și cu aprobarea Ministerului Educației. 

Din informațiile primite în cadrul videoconferinței, nu se menține măsura suspendării activității didactice la nivelul tuturor unităților de învățământ preuniversitar din județele menționate.

Prin urmare, începând de marți, 28 noiembrie, va fi reluată activitatea didactică cu prezență fizică. 

Ministerul Educației a solicitat inspectorilor școlari generali să monitorizeze situația la nivel de județ. În cazul în care vor exista unități de învățământ în care nu se pot asigura condițiile adecvate pentru desfășurarea activității didactice cu prezență fizică din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, cursurile pot fi suspendate pe perioadă determinată, la solicitarea directorului, în baza hotărârii consiliului de administrație al unității, cu informarea inspectorului școlar general, respectiv cu aprobarea inspectorului școlar general și informarea Ministerului Educației. 

Vom comunica detalii pe tema eventualelor schimbări privind gradul de afectare a activității din unitățile de învățământ, dacă evoluția situației o va impune. 

Şcoli închise în Brăila, Galaţi şi Tulcea | Elevii nu vor merge luni la cursuri din cauza viscolului

Prin hotărâre de CJSU, luni, 27 noiembrie, sunt anulate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Brăila, precum și cele din municipiu. 

De asemenea, și școlile din județele Galați și Tulcea vor fi închise luni, 27 noiembrie.

”Având în vedere faptul că județul Galați se află sub avertizare de cod Roșu până la ora 16:00, prefectul județului Galați, domnul Claudiu – Sorin Gavril, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență.

În cadrul ședinței CJSU s-a stabilit ca în data de 27 noiembrie 2023 să fie suspendate cursurile în toate unitățile de învățământ din județul Galați. Orele vor fi recuperate în funcție de cum va stabili Inspectoratul Școlar Județean Galați”, au transmis autoritățile.

”În acest moment sunt 284 de sesizări pentru situații de urgență (ora 13.00).

Prioritatea intervențiilor se stabilește în funcție de gravitatea cazului: persoane aflate în pericol, cazuri medicale, facilitarea intervenției ambulanțelor, prevenția unor accidente grave, degajarea arterelor principale.

Sunt foarte multe sesizări cu privire la arborii doborâți de vântul foarte puternic. Echipele de intervenție sunt pe teren și preiau fiecare sesizare.

Hotărâre CJSU: Luni se suspendă cursurile la școlile din municipiu”, se arată în postarea publicată pe pagina de Facebook a Primăriei Tulcea.

”Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, în data de 27.11.2023, în județul Brăila, inclusiv municipiul, se vor suspenda cursurile unităților de învățământ în format fizic, iar acolo unde există posibilitatea, se vor desfășura în format online”, a transmis Adin Boboc, subprefectul județului Brăila, pe Facebook.

×
x close