Premierul Dacian Cioloș a declarat, vineri, la Spitalul de Pediatrie din Pitești, că "problemele mari au trecut" în cazul bebelușilor bolnavi, însă ancheta trebuie să continue, pentru a se identifica sursa epidemiei.
"Problemele mari au trecut. Mai sunt câțiva copii care sunt internați, la București, la Marie Curie, dar înțeleg totuși că problemele mari au trecut. Trebuie să vorbim de două lucruri pe care va trebui să le clarificăm: sursa, cauza acestei epidemii (...) Înțeleg că se lucrează, nu s-a identificat cauza. E o situație foarte curioasă pentru că sunt copii, pacienți provenind din zone diferite, dar cu aceeași problemă. Ancheta continuă", a spus Cioloș, potrivit
Agerpres. Al doilea lucru despre care șeful Guvernului a spus că trebuie lămurit este circuitul informației între instituții.
Premierul s-a declarat "surprins" de faptul că Direcția Sanitară Județeană a aflat din presă despre cazul bebelușilor bolnavi și i-a cerut ministrului Sănătății, Patriciu Achimaș, să ia măsuri pentru ca "regulile care există să fie respectate".