Mai exact, indemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, drepturile pentru învățământ special și simultan vor fi calculate la salariul de bază din prezent, şi nu la cel din 2018, aşa cum se calculau până acum, potrivit scoalaromaneasca.ro.
Aceste creşteri sunt prevăzute în Ordinul 3.993 semnat miercuri, 16 iunie, de ministrul Sorin Cîmpeanu, și se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021.
Documentul semnat miercuri de şeful de la Educaţie prevede că indemnizaţiile și drepturile salariale altele decât salariul, pe care profesorii le primeau și care erau calculate pe baza salariului de bază de la intrarea în vigoare a Legii 153 din 2018, vor fi plătite acum la nivelul salariului de bază din prezent.
Astfel, profesorii vor avea o creștere a veniturilor.
După cum arată documentul, sunt vizate, printre altele, insemnizațiile pentru dirigenție, gradațiile de merit, sporurile pentru învățământul special și simultan privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
"Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se aplică și cadrelor didactice care au obținut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017", scrie în ordinul semnat miercuri de ministrul Sorin Cîmpeanu.