Un copil din România petrece aproape 23 de ore pe săptămână în faţa calculatorului sau televizorului, în timp ce în Olanda şi Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore, printre factorii determinanţi fiind existenţa unui televizor în dormitorul copilului, potrivit unui studiu.
"În România, un copil petrece circa 22,7 ore pe săptămână în faţa unui ecran (calculator sau televizor), în vreme ce în Olanda şi Belgia timpul petrecut este de circa 15 ore. Ţara noastră este surclasată doar de Bulgaria, cu 25 de ore. Timpul petrecut în faţa calculatorului este monitorizat egal la nivelul grupurilor socio-economice ţintă: 50 la sută dintre părinţi controlează timpul petrecut de copiii lor în faţa ecranului", arată rezultatele studiului, realizat în cadrul proiectului EPHE, implementat în România de Fundaţia Prais.
Iniţiatorii studiului au stabilit că este important controlul parental în ceea ce priveşte timpul petrecut de copil în faţa unui ecran, iar existenţa unui televizor în dormitorul copilului sau urmărirea programelor TV în timpul meselor în familie au fost identificate ca factori determinanţi.
Potrivit studiului, situaţia economică şi educaţională a familiei poate fi asociată cu aproximativ 25 la sută din prevalenţa obezităţii la bărbaţi şi 50 la sută la femei.
Studiul a mai arătat că accesul constant la informare, educaţie şi activare de la vârste fragede are efecte în schimbarea obiceiurilor de stil de viaţă, precum şi crearea unui mediu favorabil pentru starea de sănătate generală a familiilor sunt benefice, iar prin intermediul unor acţiuni directe în mediul şcolar şi în comunitate, practicile parentale de acasă se pot îmbunătăţi.