După ce la început de an au avut parte de o vacanță forțată din cauza viscolului, mii de elevi vor avea acum de recuperat orele pierdute. În această situație de află elevii din șapte județe – Constanța, Tulcea, Călărași, Ialomița, Brăila, Buzău și Vrancea.
Inițial, secretarul de stat pentru învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei, Liviu Pop, a declarat că recuperarea orelor din perioada 9-13 ianuarie se realizează până la sfârşitul anului şcolar, fiind vorba de ore de evaluare, şi nu de predare, potrivit Libertatea.ro
Directorii școlilor însă au anunțat că vor stabili la nivelul fiecărei instituții un orar de recuperare, dar nu se anunță o sarcină foarte ușoară.