Incidentul s-a petrecut la un liceu din localitatea Jibou, județul Sălaj, acolo unde nu mai puțin de 14 elevi de la profil Real au primit alte subiecte la prima probă a bacalaureatului, cea de Limba și Literatura Română.
Mai exact, aceștia au primit subiectele colegilor lor de la profilul Uman.
Problema este mai gravă decât atât, deoarece elevii nu doar că au primit subiectele ci le-au și rezolvat. Aceștia și-au dat seama de greșeală abia la ieșirea din examen, când au confruntat subiectele cu cele ale colegilor lor.
Elevii sunt cei care au alertat Comisia de Examen, care a transmis informația și Comisiei Județene și Ministerului Educației.
Din primele informații, se pare că, la sfârșitul examenului de Bacalaureat, va fi o anchetă internă pentru a se stabili cine a greșit.
Ministerul a rezolvat această problemă bazându-se pe bunăvoința elevilor, aceștia fiind întrebați dacă doresc să li se corecteze lucrările în baza baremului de la profilul Uman. Aceștia și-au dat imediat acordul, având în vedere că altfel ar fi fost nevoiți să mai susțină încă o data prima probă a examenului de bacalaureat.