Dictatorul
rus de tip nouPentru un popor obişnuit de sute de ani cu
democraţia precum cel american, popularitatea unui personaj ca Vladimir Putin,
mână forte peste mass media şi echitate politică la el acasă, e anevoie de
înţeles. Automat, peste ocean şi nu numai, se presupune că poporul rus ar
trebui să respingă din start o asemenea atitudine dictatorială. Ei bine, în
ciuda zvonurilor, Putin se bucură de popularitate, cu procente în sondaje
atinse de lideri americani numai în vremuri de restrişte. Aceleaşi sondaje
numără în procente mai puţini contestatari ai lui Putin, comparativ cu
susţinătorii lui Bush.
Şi
totuşi...?Ar fi o exagerare să spun că ne aflăm într-o
dictatură absolută, dar în orice caz Rusia nu mai este o democraţie?, spune Gary
Kasparov, oponent al preşedintelui rus, faimos campion de şah. ?Şi nu ştiu câtă
vreme liderii occidentali vor mai accepta un preşedinte cu idei vădit
totalitare. (...) Datoria noastră comună de cetăţeni este să împiedicăm
condamnarea ruşinoasă a celor care ne-au apărat drepturile politice. Libertate
pentru deţinuţii politici! Jos dictatura poliţienească!?
Parţial, popularitatea lui Putin este uşor de
tradus: Rusia este acum un stat mai puţin haotic decât în anii lui Boris Elţîn.
Guvernul manevrează fonduri considerabile, iar pensiile şi salariile sunt
plătite. Politica externă a doborât şi ea bariere, dincolo de spaţiul
ex-sovietic către Europa şi mai departe (Iran, de pildă). Un grafic realizat de
World Bank şi prezentat de BBC arăta, încă de acum doi ani, curba ascendentă a
unei economii bine direcţionate:
Un
bărbat virilDincolo de imaginea unei economii mai mult sau
mai puţin sănătoase, popularitatea lui Putin are şi alte explicaţii. Deşi în
Occident impresia generală este că Boris Elţîn ar fi ?dărâmat? comunismul,
ruşii l-au perceput pe succesorul lui Gorbaciov mai mult ca pe un bufon beţiv.
Şi iată-l pe Vladimir, nu doar un tehnocrat antialcoolic, ci un bărbat
adevărat! Un sex simbol adulat în cântece: Takogo Kak Putin (Cineva ca Putin)
este o melodie pop în care vocalista spune povestea unei femei care aruncă la
coş viaţa alături de un beţiv (precum Elţîn) şi ştie că are nevoie acum de un
bărbat adevărat, puternic, ca Putin.
Takogo Kak Putin (Такого как Путин) varianta integrală, în format mp3VLADIMIR PUTIN, CEL MAI IUBIT POLITICIAN DIN RUSIARUŞII SE MÂNDRESC CU TRUPUL LUCRAT AL LUI PUTIN (GALERIE FOTO)
Trupul lucrat al preşedintelui derutează admiratoarele
Vara aceasta, mai multe ziare ruseşti au publicat fotografii ale lui Putin, aflat la pescuit în Siberia. Bustul gol al preşedintelui şi bicepşii exersaţi au determinat un tabloid să publice şi un articol cu sfaturi pentru ruşii care vor să aibă un corp ca al preşedintelui:
?Obţineţi un corp ca al lui Putin? se intitulează articolul din Komsomolskaya
Pravda. Textul, însoţit de o diagramă a torsului gol al lui Putin, cu câteva
săgeţi grafice pe grupele principale de muşchi, a fost preluat şi comentat în
presa internaţională.
Camerele de chat ruseşti şi blogurile gay au
devenit imediat interesate de subiect. Unii au susţinut chiar că aceste fotografii
ar indica o mai mare susţinere pentru toleranţa faţă de homosexualitate în
Rusia. A fost publicat inclusiv un montaj foto ironic care compară aventura
preşedintelui la pescuit cu cea a eroilor din Brokeback Mountain...
Vladimir Putin, care este căsătorit şi are două fiice, a declarat că fizicul său de invidiat se datorează sportului, el
fiind practicant de judo şi un schior talentat.
Şi
totuşi, Putin este un bărbat obişnuit...
Despre viaţa intimă a preşedintelui se ştiu
puţine lucruri, chiar neinteresante, ar spune unii. Vladimir s-a căsătorit în
urmă cu 24 de ani, mai exact la 28 iulie 1983, cu Liudmila Şrebneva, la acea
vreme studentă a secţiei de limbă spaniolă a Facultăţii de Filologie, în cadrul
Universităţii din Leningrad, şi fostă stewardesă. Liudmila şi Vladimir au
împreună două fiice, Maria Putina (născută în 1985) şi Ekaterina (Katia) Putina
(născută în 1986).
GALERIE FOTO: Vladimir şi Liudmila, împreună la bine şi la rău
Desigur, unii au încercat să afle mai multe
detalii intime, însă au fost dezamăgiţi. În 2006, în cadrul unei conferinţe
online, Putin a răspuns câtorva din întrebările a peste 4000 de internauţi
ruşi. Ce au vrut ei să afle, mai înainte de toate? Când şi-a pierdut
virginitatea, când va legaliza marijuana şi de ce a pupat un copil pe burtă...
Despre virginitate, Putin nu a avut de spus decât că amintirea primei
experienţe sexuale este în ceaţă, însă ar putea spune cu siguranţă în ce circumstanţe
a avut loc ultima experienţă...
... şi
familist convins
Putin are un prieten foarte apropiat, aproape
la fel de celebru, în special prin faptul că este miliardar şi deţine echipa de
fotbal Chelsea. Roman Abramovici, căci despre el este vorba, este ca şi fiul
lui Putin. Se spune că atunci când Abramovici intră în biroul preşedintelui, faţa
acestuia se luminează. Într-o oarecare măsură, îl vede pe Abramovici ca pe un
sol al Rusiei. Acestea sunt motivele pentru care Putin s-a implicat direct în
viaţa personală a miliardarului, atunci când acesta a fost constrâns să aleagă
între soţie şi amantă. În 2006, presa a mediatizat intens relaţia
extraconjugală pe care Abramovici o avea cu Daria Jukova, iar când fotografiile
au invadat prima pagină a ziarelor, Irina Abramovici a luat atitudine şi i-a
cerut soţului să ia o decizie: ?eu sau amanta!?
Chiar dacă a refuzat să rupă relaţia cu
modelul Daria, Roman a refuzat să îi acorde divorţul până în momentul în care
Putin a intervenit decisiv: i-a spus clar să îşi facă ordine în viaţă. În urma
divorţului, ambele părţi, dar şi cei cinci copii rezultaţi din căsătorie, au
rămas cu o sumă de bani considerabilă pentru a trăi în lux, însă Irina a fost
răpusă de divorţ. Concluzia biografului Chris Hutchins, care se ocupă
deopotrivă de Putin şi de Abramovici în lucrările sale, concluzionează: ?Putin
este un mare familist şi nu era de acord cu relaţia dintre Roman şi Daria şi
nici cu publicitatea pe care aceasta o genera. El îl vede pe Abramovici ca pe
un ambasador al Rusiei şi i-a spus foarte clar că trebuie să îşi regleze
afacerile personale?, a spus Hutchins, citat de Daily Mail.
Iubitor de copii şi animale
Incidentul cu băieţelul sărutat pe burtă a
avut parte de o explicaţie mai detaliată, care nu a pus însă capăt
comentariilor răutăcioase. Ieşit de la o reuniune la Kremlin, preşedintele s-a
oprit în faţa unui grup de turişti pentru a-l pupa pe Nikita, în vârstă de
cinci ani, pe burtă, după ce i-a ridicat tricoul. Scena a fost difuzată de
televiziunile ruse, iar concetăţenii au comentat că liderul rus este frustrat
că nu are decât fete sau că şi-ar dori să devină bunic. Putin a declarat însă
că a fost impresionat de independenţa, seriozitatea şi drăgălăşenia băiatului,
iar gestul său a fost similar cu mângâierea unei pisici, excluzând categoric un
alt substrat.
VLADIMIR PUTIN A SĂRUTAT UN STURION
Anul acesta, liderul de la Kremlin a schimbat
foaia şi a ales să-şi arate partea sensibilă sărutând o fiinţă cu solzi. Putin
a oferit ineditul sărut în timpul unei vizite efectuate la o crescătorie de
sturioni din sudul Rusiei. El purta mănuşi albe, a sărutat peştele pe cap, apoi
l-a eliberat în Marea Caspică. Cât despre animalele de casă, preşedintele
declara candid, în faţa unui auditoriu de peste 1200 de jurnalişti, că, de câte
ori este supărat, se consultă cu câinele său, Koni. Patrupedul a participat, de
altfel, şi la o întâlnire pe care preşedintele rus a avut-o cu cancelarul
german Angela Merkel.
Amintiri
din copilărie: colegele de şcoală
Doi dintre foştii colegi de şcoală îşi aduc
aminte de un incident muşamalizat de acum mai bine de 50 de ani. Alexander
Nikolaiev şi Viaceslav Iakovlev povestesc că, pe când ?Volodia? era în clasa a
VIII-a, a intrat în conflict cu unul din profesori, în apărarea unor colege.
Profesorul ?atingea şi ciupea fetele din clasă?, spun cei doi. Ei adaugă că
scandalul a rămas între pereţii clasei, iar direcţiunea şcolii nu au aflat
niciodată de acest incident.
Colegele povestesc că era ?un adevărat
cavaler? şi refuza să dea detalii despre prietenele lui. Totuşi, se ştie că a
fost îndrăgostit de o asistentă, care avea grijă de mama lui, însă totul s-a
terminat când Volodia ?a simţit că era ceva în neregulă cu ea?. Prietenii lui
mai spun că le este interzis să îl contacteze pe fostul lor tovarăş de joacă,
chiar şi telefonic.
Rusoaicele
îl adoră
Iată câteva dintre declaraţiile de gen feminin
la adresa conducătorului iubit, preluate în sondaje:
?Cred că are o alură masculină unică?, declara
Elena Volkova, contabilă, în vârstă de 33 de ani. Ea păstrează fotografia lui
Putin pe birou şi ataşată la brelocul pentru chei. ?După părerea mea, este cel
mai bun lider pe care l-a avut vreodată Rusia!?, adaugă Elena. Natalia Kuzneţova,
PR manager, 23 de ani: ?E un balsam pentru sufletul meu să văd că reprezintă
ţara noastră peste hotare! Mulţumesc cerului, avem un preşedinte care arată
splendid.? Ea este fascinată de ochii şi zâmbetul preşedintelui. Cu toate
acestea, nu agreează termenul de ?sex-simbol?: ?Judec un bărbat întotdeauna
după ochi. Ai lui sunt inteligenţi şi serioşi?. Ea crede că rusoaicele sunt
atrase de el tocmai pentru că este diferit de majoritatea bărbaţilor de aceeaşi
naţionalitate: nu bea, face sport şi ?întotdeauna arată proaspăt ca o floare.?
Aceeaşi privire pare să provoace sentimente
diferite asupra femeilor de altă naţionalitate: Irene Pitch este soţia
americană a unui bancher. Ea l-a cunoscut pe Putin înainte ca acesta să devină
preşedinte şi descrie întâlnirea astfel: ?Cel mai mult am fost impresionată de
ochii lui; doi urmăritori în căutarea prăzii. Nu mi-a fost teamă, dar mi-a fost
uşor să mi-l imaginez ca agent secret. Oamenii pe care i-a interogat au fost cu
siguranţă supuşi de această privire. Sincer, cred că ochii lui Volodia nu sunt
expresia sufletului său, ci arma sa!?
Se spune că cele mai multe rusoaice blochează
telecomanda atunci când conducătorul rus apare la televizor şi le spun deseori
soţilor ?să încerce să semene mai mult cu Putin?. Cele nemăritate îşi doresc un
soţ precum Putin, şi chiar şi femeile în vârstă îl apreciază. Psihologii cred
că această reacţie se datorează şi vârstei relativ tinere a lui Putin (54 de
ani).
Ella Moroiu, Antena3.ro