Demiteri
la Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat. Secretarul
general al Guvernului, Ilie Bolojan, a cerut joi demiterea
directorului economic, Emilia Şerban şi a şefului biroului
paşapoarte, Ecaterina Sava, pentru nereguli în negocierea şi
derularea în 2001 a unui contract cu firma germană
Bundesdruckerei. Contractul prevedea tipărirea paşapoartelor, cu
elemente noi de siguranţă.
Iniţial, valoarea contractului era de
de 35,5 milioane euro, însă ulterior, până în
aprilie 2007, au fost încheiate 11 acte adiţionale prin care
s-a decis alocarea mai multor bani pentru furnizarea produselor
consumabile.
Bolojan susţine că majorarea este nejustificată şi a
fost făcută în lipsa documentelor necesare şi fără
indicarea unui preţ pe bucată. Şeful SGG a cerut demiterea
responsabililor de această situaţie, respectiv cei doi directori
din RA-APPS.
ILIE BOLOJAN:
Antena3.ro