
Procurorii Parchetului General și polițiștii au descins din nou, vineri dimineaţă, la mai mulți membri ai grupării condusă de Horațiu Potra, fost luptător în Legiunea Străină și cunoscut pentru activitățile sale din domeniul securității private. Polițiștii caută în continuare armament deținut ilegal de către mercenarii lui Potra, mercenari ce ar fi trebuit, pe 8 decembrie, să participe la o manifestație violentă lângă Palatul Parlamentului.
Perchezițiile au avut loc atât în București, cât și în mai multe județe, iar anchetatorii cercetează infracțiuni grave, inclusiv nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și posibile acțiuni împotriva ordinii constituționale.
Oamenii lui Horațiu Potra au fost implicați în confruntări violente cu rebeli M23 în Congo, dar, potrivit surselor judiciare, ar fi plănuit şi o lovitură de stat violentă, sub instigarea lui Potra și a fostului candidat pro-rus, Călin Georgescu.
Primele percheziții în România, vizând gruparea condusă de fostul luptător din Legiunea Străină, au avut loc în decembrie anul trecut. Anchetatorii nu au găsit dovezi semnificative, iar Potra și oamenii săi au fost lăsați în libertate. Astfel, mulți dintre aceștia s-au întors în țara africană, unde, la începutul lunii februarie a acestui an, aproape 300 de mercenari români au fost capturați de rebeli și trimisi cu avionul înapoi în România.
Imaginile cu prizonierii români au făcut înconjurul lumii, mai ales că activitatea firmei lui Potra și vărsarea de sânge din Congo au fost subiectul unor ample investigații ale mai multor organizații internaționale. Unul dintre foștii angajați ai șefului de mercenari a povestit, într-un podcast specializat, despre misiunea din Congo.
"Militarii care ne însoțeau nu aveau practic nicio bază solidă. Îi plimbam degeaba după noi, dormeau, dispăreau, erau un stres în plus pentru noi. Întotdeauna au fost o povară. Am avut două pistoale-mitralieră, arme individuale, care s-au dovedit, în primul rând, că nu erau reglate corect și, în al doilea rând, se blocau. Într-o situație reală, într-un contact concret cu inamicul, aș fi avut mari probleme. Personal, am fost plătit doar de domnul Horațiu Potra. Pur și simplu venea, mergea din concesiune în concesiune, ne plătea pe fiecare în parte. Stăteam la coadă și așteptam să fim plătiți", este declaraţia fostului angajat a lui Potra.
Potra, alături de fiul şi nepotul său, sunt în continuare căutaţi internaţional.