Demnitarii
care locuiesc în imobile de serviciu le vor putea cumpăra, dar
numai la preţul practicat pe piaţa imobiliară, a declarat
secretarul general al Guvernului, Ilie Bolojan. RA-APPS va selecta,
prin licitaţie, evaluatori autorizaţi care vor propune un preţ pe
baza căruia regia va transmite actualilor chiriaşi o ofertă de
cumpărare. În eventualitatea în care chiriaşii nu vor
fi de acord cu oferta primită, imobilul va fi scos la vânzare
prin licitaţie publică.
Camera
Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de lege privind vânzarea
imobilelor, păstrând amendamentul Senatului, conform căruia
aceste imobile pot fi vândute şi prin negociere directă.
Persoanele care au însă contracte pentru locuinţe de
protocol, inclusiv actualii demnitari, nu vor avea dreptul la
cumpărare prin negociere directă.
Jumătatate
dintre imobilele din Bucureşti ale RA-APPS vor fi vândute în
perioada următoare prin negociere directă sau licitaţie publică,
la un preţ practicat pe piaţa imobiliară. Restul spaţiilor vor fi
folosite ca locuinţe de protocol ori de serviciu sau vor fi
atribuite instituţilor publice, misiunilor diplomatice, partidelor
sau sindicatelor.
Antena
3