Procurorul şef al DNA, Daniel Morar, a
atras atenţia, vineri, într-un interviu asupra presiunilor
politice la care sunt supuşi anchetatorii, evidenţiind, totodată,
că tribunalele ineficiente împiedică lupta împotriva
abuzurilor. Potrivit lui Daniel Morar, presiunea psihologică
exercitată asupra procurorilor este ?extrem de obositoare?, în
condiţiile în care aceştia investighează acuzaţii de
corupţie la nivel înalt. Uniunea Europeană, care
monitorizează progresul reformelor de la Bucureşti după ce România
s-a alăturat blocului comunitar la 1 ianuarie 2007, a apreciat că
lupta împotriva corupţiei la nivel înalt este ?un
punct slab? al României.
?În fiecare zi, ne
confruntăm cu critici şi acuzaţii din partea oficialilor de rang
înalt, care ne parvin prin intermediul mass-mediei. Fie din
Parlament, deoarece anchetăm deputaţi, fie din Guvern, deoarece
anchetăm oficiali?, a declarat Morar.
În ultimele luni,
liderii mai multor partide de opoziţie aflate la putere au acuzat
DNA de faptul că acesta primeşte ordine de la preşedintele Traian
Băsescu şi că se foloseşte de politicieni importanţi pe post de
?ţapi ispăşitori?, pentru a demonstra că lupta împotriva
corupţiei funcţionează. Totodată, procurorul şef al DNA a
declarat că este frustrat din cauza ritmului lent al tribunalelor şi
a pedepselor uşoare date pentru corupţie.
?Publicul vede că
persoanele trimise în judecată de DNA nu sunt
condamnate...Ceea ce este foarte important este că rangul
oficialului cu cât este mai mare, cu atât sentinţa este
mai blândă?, a afirmat Morar.
Acesta a avertizat, de
asemenea, că viitoarele anchete ar putea fi obstrucţionate de o
decizie a Curţii Constituţionale, potrivit căreia, o anchetă în
privinţa acuzaţiilor de corupţie care îl vizau pe fostul
premier Adrian Năstase s-a bazat pe proceduri incorecte. Guvernul de
centru de la Bucureşti susţine că munceşte din greu pentru a
combate corupţia, însă organizaţia Transparency
International califică România drept cea mai coruptă ţară
din UE. Abuzurile afectează toate nivelurile societăţii, inclusiv
justiţia, educaţia, sănătatea şi administraţia publică.
Rompres