Ceremonia este organizată de Nunţiatura Apostolică în România. „Evenimentul are loc în amintirea vizitei istorice pe care Ioan Paul al II-lea a avut-o în România în 7-9 mai 1999 şi cu ocazia ridicării la cinstea altarelor a fericitului Papă”, se arată în comunicatul oficial semnat Nunţiatura Apostolică în România.
În comunicat se mai specifică faptul că sculptura a fost realizată în bronz şi este opera sculptorului de origine bosniacă Mirsad Begiae, considerat unul dintre cei mai cunoscuţi artişti din Slovenia.
La eveniment vor fi prezenţi numeroşi reprezentanţi ai ambasadelor acreditate la Bucureşti, dar şi primarul general Sorin Oprescu şi oameni de cultură.