Theodor Pallady, cunoscut și ca „pictorul conștiinței stilului”, a fost un artist român de prestigiu și membru al Academiei Române, care s-a născut în Iași, la 11 aprilie 1871 și a murit în București, la 16 august 1956. Făcând parte dintr-o familie înstărită, pictorul s-a bucurat de un statut social special și de o educație atent aleasă. Având dintotdeauna o latură creativă și sensibilă, a sfidat așteptările părinților care îl pregăteau pentru cariera de inginer și, îndemnat de pictorul german Erwin Oehme, cunoscut la Politehnica din Dresda, și-a ascultat inima și a plecat la Paris pentru a practica pictura.
Theodor Pallady, contemporan și bun prieten cu Henri Matisse
Puțini sunt cei care știu că notorietatea internațională a iei românești s-a născut din prietenia dintre Theodor Pallady și Henri Matisse, pe care artistul l-a cunoscut la atelierul lui Gustave Moreau. La fel ca Pallady, care și-a dat seama că are o chemare către pictură, și Matisse renunțase la studiile de drept, pentru a-și urma vocația, înscriindu-se la atelier în anul 1893. Deși Războiul Mondial era în plină desfășurare, Matisse termina capodopera „La Blouse Roumaine” în anul 1940, copleșit de frumusețea nemărginită a iei românești.
Elemente de modernism și tradiționalism, opera lui Theodor Pallady
Theodor Pallady este considerat un pictor de seamă al artei românești, ghidat de spirit și rațiune, fără ca opera sa să aparțină unui curent artistic. Așa cum mărturisea: „Nu sunt modern, sunt din toate timpurile”. Cu alte cuvinte, nu-și limita opera la rigorile unui singur curent artistic, având șansa de a cunoaște atelierele unor pictori francezi renumiți și de a cocheta cu multe influențe artistice. Nici critica română, nici cea franceză nu au putut încadra capodoperele artistului într-un anumit curent.
Cu toate că era fermecat de „Orașul luminilor” pe care îl picta deseori, dar și de București, în care și-a petrecut adolescența la Școala de Poduri și Șosele, în suflet era mereu acasă, în Iași, orașul său natal, spre care privea de fiecare dată cu emoție și pe care l-a înfățișat în lucrări ca: „Impresiuni din Moldova” sau „Case lângă Iași”.
Pentru omul Theodor Pallady, pictura a reprezentat „o formă de expresie și nimic mai mult. Eu nu sunt pictor, ci artist”. În opera sa se remarcă rigoarea specifică școlii germane împletită cu simbolismul promovat la atelierul lui Moreau, toate acestea fiind combinate cu elemente de Art Nouveau, ceea ce l-a ajutat să-și croiască propriul său drum. Notele de sensibilitate sunt atent controlate, operele înfățișând peisaje cu natură moartă, statică, o arhitectură simplă, apropiată de compoziția clasică, nuduri, compoziție și portret și, bineînțeles, peisaje.
Portretele pictate înfățișează diverse momente și stări umane, ceea ce se remarcă și din denumirile sugestive: „Bărbați scriind”, „Portret de bărbat”, „Bărbat luându-și dejunul”. Artistul excelează și la autoportrete, fiecare capodoperă în parte reprezentând o dovadă a stărilor sale de spirit complexe.
Cu privire la peisaje, Pallady s-a inspirat mult din atmosfera pariziană, fiecare colț de stradă, pod sau copac reprezentând un motiv de exteriorizare a eului artistic. Astfel, au luat naștere opere, precum: „Franța lui Pallady”, „Pe cheiul Senei”, „Flori la fereastră, Place Dauphine”, „Pod pe Sena” etc. Cu toate acestea, nu și-a ignorat niciodată rădăcinile, înfățișând tablouri și din Moldova natală.
Nudurile reprezintă o exprimare subiectivă a propriilor stări emoționale, echilibrând cu măiestre tonurile reci cu cele calde, nuanțele de verde și albastru cu nuanțele de roz sidef și gri fluid: „Nud în fotoliu verde”, „Nud pe chaise-longue”, „Toujours du Baudelaire”, „Fumătoarea de opium”.
Înzestrat cu o sensibilitate ieșită din comun pentru armonia clasică, Pallady redă capodopere care înfățișează o natură statică excepțională, cu un spectacol de culori: „Natura statică cu evantai”, „Natura statică cu ceas și gălbenele”, „Natura statică cu crizanteme galbene”, „Pălăria gri” etc.
Opera lui Theodor Pallady îmbrățișează elementele clasice și, totodată, și pe cele moderne, pictura sa fiind una proprie. La fel ca Matisse, Pallady nu era în întregime un clasic, care să înfățișeze o armonie cromatică și de tonalitate, ci era mai degrabă un modernist decadent, care și-a găsit echilibrul după o serie de situații contradictorii. În prezent, pasionații de artă pot admira operele artistului la Casa Malik din București, la Muzeul Theodor Pallady.
