Antena 3 CNN Actualitate Cultură Elevii din Ilfov de la Școala de Vară „Tabăra de arte” au avut parte de experienţe inedite la Muzeul Național Dimitrie Gusti

Elevii din Ilfov de la Școala de Vară „Tabăra de arte” au avut parte de experienţe inedite la Muzeul Național Dimitrie Gusti

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:26 19 Iul 2024 Modificat la 11:26 19 Iul 2024
tabara de vara
Tinerii din județul Ilfov au avut parte de activități inedite la Muzeul Național Dimitrie Gusti. Sursă foto: Captură video Antena 3 CNN

50 de elevi au luat parte la cea de-a doua zi a școlii de vară, Tabăra de arte, proiect implementat de Consiliul Județean Ilfov în colaborare cu Antena 3 CNN.

De această dată, tinerii din județul Ilfov au avut parte de activități inedite la Muzeul Național Dimitrie Gusti, acolo unde elevii au participat la diverse ateliere de creație.

Ziua celor 50 de elevi s-a încheiat cu o surpriză uriașă, o plimbare pe lacul Herăstrău cu vaporul pentru a admira fauna și flora.

Fie că au ales atelierul de olărit, fie că au dorit să încondeieze ouă sau să creeze măști autentice din istoria populară, elevii s-au distrat și au învățat lucruri noi.

Coordonatorii au precizat că o astfel de experiență nu doar că îi scoate pe elevi din fața televizoarelor, tabletelor sau telefoanelor, dar îi și ajută să câștige noi experiențe inedite.

Una dintre principalele activități a fost legată de încondeierea ouălor. Copiii au fost extrem de încântați experimenteze acest obicei, dar și să afle mai multe despre această tradiție. 

Aventura celor mici s-a încheiat aici, întrucât aceştia au avut parte și de o croazieră pe Lacul Herăstrău, iar pentru mulți dintre ei aceasta a fost prima oară când au urcat pe un vapor.

×
Parteneri
x close